MICUL CATEHISM
Obţinut ca binecuvântare de la Î.P.S. Ep. Teofil al Clujului pe când
eram paroh la Jimbor, jud. Bistriţa-Năsăud an. (1964-1969). În prezent editat din iniţiativa părintelui arhim. Mina Dobzeu cu binecuvântarea Prea Sfinţitului Episcop Ioachim al Huşilor, anul 2008.
Precuvântare
Credinţa este legătura directă dintre Dumnezeu şi om, care-l face pe acesta din urmă a fi copărtaş la nemurire şi viaţă veşnică. Ea este legătura vie şi nepieritoare ce dă sens vieţii acesteia, fiind în acelaşi timp poartă spre împărăţia cea veşnică la care suntem chemaţi toţi pentru a o moşteni. Sfântul Apostol Pavel arată că „credinţa este încredinţarea celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor nevăzute (Evrei, XI,1), iar Sfântul Maxim Mărturisitorul (†662) precizează: „credinţa este o putere de legătură care înfăptuieşte unirea desăvârşită, nemijlocită şi mai presus de fire a celui ce crede în Dumnezeu cel crezut (Răspunsuri către Talasie, 33 Filocalia românească, vol. 3, pag. 118, ed. 1948).
Credinţa, la rândul ei, are de înfruntat, pe de o parte, necredinţa, iar pe de alta, falsa credinţă sau rătăcirea. Sfântul Petru avertizează că vor fi prooroci mincinoşi, care vor strecura erezii pierzătoare, tăgăduind pe Stăpânul, şi îşi vor aduce grabnica lor pieire (II Pet. 2,1-3; 14-17).
Pentru a preîntâmpina abaterea de la dreapta credinţă, dată o dată pentru totdeauna sfinţilor (Iuda,9), care au gustat apa şi Duhul în Sfânta Taină a Botezului, am gândit că este foarte firească şi utilă reeditarea acestui mic Catehism care se doreşte a fi un Abecedar al credinţei. Pentru a pătrunde adânc taina credinţei este nevoie de urcarea unor trepte duhovniceşti. Aceste trepte sunt paginile micului Catehism de dreapta credinţă şi celor care, întâmplător, vor întâlni această mică carte, care le va putea schimba viaţa în măsura în care şi ei vor fi capabili de înnoire şi pocăinţă adevărată.
INTRODUCERE
1. Eşti creştin? Da, sunt creştin prin Harul lui Dumnezeu.
2. Cine este creştin adevărat? Creştin adevărat este acela care crede şi mărturiseşte învăţătura creştinească şi trăieşte corect după Legea lui Dumnezeu.
3. Ce este învăţătura creştinească? Învăţătura creştinească este învăţătura lui Iisus Hristos, pe care au predicat-o apostolii şi ne-o învaţă Sfânta Biserică.
4. Unde este cuprinsă învăţătura creştinească? Învăţătura creştinească este cuprinsă în Sfânta Scriptură şi în Sfânta Tradiţie, iar pe scurt – în Catehism.
5. Câte părţi cuprinde Catehismul? Catehismul cuprinde patru părţi:
1. Despre credinţă. 2. Despre porunci. 3. Despre Sf. Treime. 4. Despre rugăciune.
PARTEA ÎNTÂI
DESPRE SIMBOLUL CREDINŢEI
6. Unde este cuprins pe scurt ceea ce trebuie să credem?
Ceea ce trebuie să credem este cuprins în cele douăsprezece articole din Simbolul Credinţei.
a. Cred într-Unul Dumnezeu, Tatăl atotţiitorul, făcătorul cerului şi al pământului, văzutelor tuturor şi nevăzutelor.
b. Şi întru Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul născut, Care din Tatăl s-a născut mai înainte de toţi vecii; Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut, Cel de o fiinţă cu Tatăl prin Care toate s-au făcut.
c. Care pentru noi, oamenii, şi pentru a noastră mântuire s-a pogorât din ceruri şi s-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara şi s-a făcut om.
d. Şi s-a răstignit pentru noi în vremea lui Ponţiu Pilat,
e. Şi a pătimit, şi s-a îngropat,
f. Şi a înviat a treia zi după Scripturi,
g. Şi s-a înălţat la ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui,
h. Şi iarăşi va să vină cu slavă să judece viii şi morţii, a Cărui împărăţie nu va avea sfârşit.
i. Şi întru Duhul Sfânt, Domnul de viaţă făcătorul, Care din Tatăl purcede, Acela ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi slăvit, Care a grăit prin prooroci.
j. Întru Una Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică.
k. Mărturisesc un botez întru iertarea păcatelor.
l. Aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie. Amin.
I. DESPRE DUMNEZEU
(Art. 1 al Simbolului)
7. Cine este Dumnezeu? Dumnezeu este un Duh desăvârşit, făcătorul cerului şi al pământului.
8. Pentru ce numim pe Dumnezeu Duh? Numim pe Dumnezeu Duh pentru că este o fiinţă, care are minte şi voinţă, dar nu are trup şi de aceea nu-l putem vedea,.
9. Pentru ce este Dumnezeu desăvârşit? Dumnezeu este desăvârşit pentru că are toate însuşirile cele bune fără număr şi fără măsură.
10. Cum este Dumnezeu? Dumnezeu este veşnic, pretutindeni, atotştiutor, atotputernic, sfânt şi drept.
11. Pentru ce este Dumnezeu veşnic? Dumnezeu este veşnic pentru că nu are început şi nu va avea sfârşit.
12. Unde este Dumnezeu? Dumnezeu este pretutindeni: în cer, pe pământ şi în tot locul.
13. Ştie şi vede Dumnezeu toate? Dumnezeu este atotştiutor: el ştie şi vede toate, chiar şi gândurile.
14. Poate Dumnezeu să facă toate? Dumnezeu este atotputernic, astfel că poate face tot ce voieşte.
15. Este Dumnezeu sfânt? Dumnezeu este sfânt; el iubeşte binele şi urăşte răul.
16. Este Dumnezeu drept? Dumnezeu este drept: el răsplăteşte binele şi pedepseşte răul.
II. DESPRE SFÂNTA TREIME
17. Câte persoane sunt în Dumnezeu? În Dumnezeu sunt trei persoane: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt.
18. Este fiecare persoană Dumnezeu adevărat? Fiecare persoană este Dumnezeu adevărat.
19. Sunt mai mulţi Dumnezei? Cele trei persoane sunt numai un singur Dumnezeu.
20. Cum se numeşte taina unui singur Dumnezeu în trei persoane? Taina unui singur Dumnezeu în trei persoane se numeşte Sfânta Treime.
21. Ce numim Taină? Numim Taină orice adevăr descoperit de Dumnezeu, ce nu-l putem pricepe cu mintea noastră.
22. Prin ce semne arătăm credinţa noastră în Sf. Treime? Arătăm credinţa noastră în Sf. Treime prin semnul Sfintei Cruci.
23. Când ne însemnăm cu semnul Sfintei Cruci pe frunte zicem: În numele Tatălui – pe frunte, şi al Fiului – pe piept, şi al Sfântului Duh, Amin – pe amândoi umerii, de la dreapta spre stânga.
III. DESPRE FACEREA LUMII
24. Cine a făcut lumea? Dumnezeu a făcut lumea, adică cerul şi pământul şi toate câte sunt pe el.
25. Din ce a făcut Dumnezeu lumea? Dumnezeu a făcut lumea din nimic.
26. Se îngrijeşte Dumnezeu de lume? El o cârmuieşte şi o păstrează.
27. Cum se numeşte grija lui Dumnezeu faţă de lume? Grija lui Dumnezeu faţă de lume se numeşte pronie sau providenţă dumnezeiască.
IV. DESPRE ÎNGERI
28. Ce a mai făcut Dumnezeu afară de lumea văzută? Afară de lumea văzută, Dumnezeu a făcut şi multe duhuri, pe care le numim îngeri.
29. Cum erau îngerii când i-a făcut Dumnezeu? Toţi îngerii erau buni şi fericiţi.
30. Au rămas toţi îngerii buni şi fericiţi? Nu toţi îngerii au rămas buni şi fericiţi, mulţi au păcătuit şi de aceea au fost aruncaţi în iad.
31. Cum se numesc îngerii care ne păzesc pe noi? Îngerii care ne păzesc pe noi se numesc îngeri păzitori.
32. Ce fac îngerii păzitori pentru noi? Îngerii păzitori ne apără sufletul şi trupul, se roagă pentru noi şi ne îndeamnă la bine.
33. Cum se numesc îngerii care au păcătuit? Îngerii care au păcătuit se numesc diavoli sau duhuri necurate.
V. DESPRE CEI DINTÂI OAMENI ŞI DESPRE PĂCATUL STRĂMOŞESC
34. Cum se numesc cei dintâi oameni? Cei dintâi oameni se numesc Adam şi Eva.
35. Cum a făcut Dumnezeu pe Adam? Dumnezeu a făcut pe Adam din pământ, i-a dat un suflet nemuritor şi l-a aşezat în raiul pământesc sau paradis.
36. Din ce e compus omul? Omul e compus din trup şi suflet nemuritor, care este făcut după chipul lui Dumnezeu şi asemănarea lui Dumnezeu, Fac.1,26.
37. Ce înţelegem prin „după chipul lui Dumnezeu”? Noi înţelegem că Dumnezeu, când l-a făcut pe om, i-a dat însuşiri ca ale sale, deci, însuşiri bune, dumnezeieşti.
38. Care sunt însuşirile omului? Însuşirile dumnezeieşti ale omului sunt patru: nemurirea sufletului, intelectul, afecţiunea şi voinţa liberă.
39. La ce-i folosesc omului cele patru însuşiri? Prin nemurire omul trăieşte în veşnicie; prin intelect omul cunoaşte pe Dumnezeu şi lumea înconjurătoare; prin afecţiune omul simte pe Dumnezeu şi tot ce e bine, bun şi folositor în viaţă; iar prin voinţă acţionează în libertate, rămânând în ascultare, în slujba lui Dumnezeu, în slujba omului şi a binelui, după voia lui Dumnezeu.
40. Ce înţelegem prin „după asemănare”? Noi înţelegem prin „asemănare” creştere. Primul cuvânt de binecuvântare rostit de Dumnezeu asupra primilor oameni a fost „creşteţi”. Fac. 1.28.
41. Ce înseamnă cuvântul „creşteţi”? „Creşteţi” este egal cu cuvântul modern „evoluaţi”. Deci, suntem făcuţi din pământ şi cu suflet nemuritor (Fac. 2.7; Luc. 20.36) ca să evoluăm, să creştem, să ne împlinim, să ajungem la vârsta omului desăvârşit asemenea cu Dumnezeu bun, drept, sfânt, virtuos, ştiutor, cu spirit inventiv şi creator. Mai înţelegem prin asemănare realizarea noastră în devenire, în care contribuim cu propriile noastre puteri, ajutaţi de Harul lui Dumnezeu, ca să ne ridicăm prin împlinire la asemănarea cu Dumnezeu din punct de vedere cultural,artistic, moral şi religios. Dumnezeu este desăvârşit şi omul este chemat să se desăvârşească, căci Domnul a zis: „fiţi desăvârşiţi, precum şi Tatăl meu este desăvârşit”. Mat. 5.48.
42. Dumnezeu i-a dat omului şi darul ştiinţei? Când i-a dat omului darul ştiinţei, când l-a creat şi l-a învestit cu putere, când l-a binecuvântat i-a zis: „supuneţi pământul,… şi-l stăpâniţi”. Fac. 1.28.
43. Ce se înţelege prin cuvintele „supuneţi şi stăpâniţi”? Prin cuvintele „supuneţi şi stăpâniţi” se înţelege darul ştiinţei, căci nimic nu poţi supune şi stăpâni fără ştiinţă, iar darul ştiinţei este de la Dumnezeu.
44. Pentru ce a făcut Dumnezeu pe om? Dumnezeu a făcut pe om pentru ca omul să-l cunoască, să-l iubească, să-l slujească şi astfel să dobândească viaţă veşnică.
45. Cum erau la început cei dintâi oameni? Cei dintâi oameni erau la început buni; ei erau sfinţi şi drepţi şi cu posibilităţi să crească, să evolueze în dezvoltarea lor spre bine.
46. Au rămas Adam şi Eva buni? Adam şi Eva n-au rămas buni, ei au păcătuit şi au fost alungaţi din paradis.
47. Ce păcat au făcut Adam şi Eva? Adam şi Eva au mâncat din pomul oprit, neascultând porunca lui Dumnezeu.
48. A stricat acest păcat numai lui Adam şi Evei? Acest păcat n-a stricat numai lui Adam şi Evei, ci a trecut la toţi oamenii.
49. Cum se numeşte acest păcat? Acest păcat se numeşte păcatul strămoşesc.
50. Ce s-ar fi întâmplat cu oamenii, dacă Dumnezeu n-ar fi avut milă de dânşii? Dacă Dumnezeu n-ar fi avut milă de oameni, nici un om nu s-ar fi putut mântui.
51. Cum a avut Dumnezeu milă de oameni? Dumnezeu a avut grijă de oameni făgăduind şi trimiţând un Mântuitor.
VI. DESPRE MÂNTUITORUL
(Art. II al Simbolului Credinţei)
Şi întru Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul născut, Care din Tatăl s-a născut mai înainte de toţi vecii; Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut, Cel de o fiinţă cu Tatăl prin Care toate s-au făcut.
52. Cine este Mântuitorul sau Mesia? Mântuitorul sau Mesia este Fiul unic al lui Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos.
53. Pentru ce Iisus Hristos se numeşte Domnul nostru? Iisus Hristos se numeşte Domnul nostru pentru că el ne-a făcut şi ne-a răscumpărat din păcat prin sângele său.
VII. DESPRE ÎNTRUPAREA FIULUI LUI DUMNEZEU
(Art. III al Simbolului Credinţei)
Care pentru noi, oamenii, şi pentru a noastră mântuire s-a pogorât din ceruri şi s-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara şi s-a făcut om.
54. De la cine a primit Fiul lui Dumnezeu fire omenească? Fiul lui Dumnezeu a primit fire omenească de la Prea Sfânta Fecioară Maria, prin puterea Duhului sfânt.
55. Cum se numeşte Sfânta Fecioară Maria? Sfânta Fecioară Maria se numeşte Maica lui Dumnezeu sau Născătoare de Dumnezeu.
56. Cum se numeşte această lucrare de taină a lui Dumnezeu? Această lucrare de tain se numeşte Întruparea Fiului lui Dumnezeu.
57. Ce credem despre Iisus Hristos prin Taina întrupării? Prin Taina întrupării credem că Iisus Hristos este întotdeauna Dumnezeu adevărat şi om adevărat.
58. Câte naturi sau firi sunt în Iisus Hristos? În Iisus Hristos sunt două firi sau naturi: natura dumnezeiască, pentru că este Dumne¬zeu, şi natura omenească, pentru că este om.
59. Câte persoane sunt în Iisus Hristos? În Iisus Hristos este o singură persoană – anume persoana dumnezeiască.
60. Cine a fost dreptul Iosif? Dreptul Iosif n-a fost tatăl, ci numai purtătorul de grijă al lui Iisus Hristos şi protectorul Prea Sfintei Fecioare Maria, iar în faţa legii trecea ca soţ.
61. Unde s-a născut Iisus Hristos? Iisus Hristos s-a născut în Betleem, într o peşteră săracă, într-un staul de vite.
62. Când sărbătorim naşterea lui Iisus Hristos? Sărbătorim naşterea lui Iisus Hristos în ziua de Crăciun, la 25 decembrie.
63. Unde a trăit Iisus în tinereţea sa? Iisus a trăit în tinereţea sa la Nazaret şi a fost supus părinţilor săi.
64. Ce s-a întâmplat când Iisus era de treizeci de ani? Când era de treizeci de ani, Iisus Hristos a fost botezat în râul Iordan de Sfântul Ioan Botezătorul.
65. Ce-a făcut Iisus după ce a fost botezat? După ce a fost botezat, Iisus şi-a ales doisprezece apostoli, a început să predice Evanghelia şi a făcut multe minuni.
66. Spune-mi câteva minuni făcute de Domnul nostru Iisus Hristos. Iisus a prefăcut apa în vin la nunta din Cana, a săturat cinci mii de oameni numai cu cinci pâini, a vindecat bolnavi şi a înviat morţi.
VIII. DESPRE PATIMA, MOARTEA, ÎNVIEREA ŞI ÎNĂLŢAREA LA CER A LUI IISUS HRISTOS
(Art. IV, V şi VI ale Simbolului Credinţei)
Şi s-a răstignit pentru noi în vremea lui Ponţiu Pilat, şi a pătimit, şi s-a îngropat,şi a înviat a treia zi după Scripturi, şi S-a înălţat la ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui.
67. Ce a pătimit Iisus Hristos? Iisus Hristos a asudat sânge pe muntele Măslinilor, a fost biciuit, încoronat cu spini şi răstignit pe cruce, pe care a murit.
68. A pătimit Iisus Hristos ca Dumnezeu sau ca om? Iisus Hristos a pătimit ca om, fiindcă nu putea pătimi ca Dumnezeu.
69. Unde a fost răstignit Iisus Hristos? Iisus Hristos a fost răstignit pe muntele Golgota, aproape de Ierusalim, în Vinerea Mare.
70. Pentru ce a pătimit Iisus Hristos? Iisus Hristos a pătimit ca să ne răs-cumpere din păcate şi să ne facă fericiţi în veci.
71. Ce s-a întâmplat după moartea lui Iisus Hristos? După moartea lui Iisus Hristos, trupul lui a fost luat de pe cruce şi îngropat, iar sufletul lui s-a coborât în iad, sau locuinţa morţilor, unde sufletele drepţilor aşteptau timpul mântuirii.
72. A rămas trupul lui Iisus Hristos în mormânt? Trupul lui Iisus Hristos n-a rămas în mor¬mânt, ci a treia zi a înviat din morţi cu slavă.
73. Când sărbătorim Învierea lui Iisus Hristos? Învierea lui Iisus Hristos o sărbătorim în ziua de Paşti.
74. Ce s-a întâmplat după 40 de zile de la învierea lui Iisus Hristos? După 40 de zile de la înviere Iisus Hristos s-a înălţat la ceruri.
IX. DESPRE JUDECATA PARTICULARĂ ŞI UNIVERSALĂ
(Art. VII al Simbolului)
Şi iarăşi va să vină cu slavă să judece viii şi morţii, a Cărui împărăţie nu va avea sfârşit.
75. Când va veni din nou Iisus Hristos? Iisus Hristos va veni din nou la sfârşitul lumii, ca să judece pe toţi oamenii: pe cei buni şi pe cei răi.
76. Despre ce vor fi judecaţi oamenii? Oamenii vor fi judecaţi despre toate gândurile, cuvintele şi faptele lor.
77. Ce se va întâmpla după hotărârea judecătorească? După hotărârea judecătorească, cei răi vor merge în iad, iar cei buni – în cer.
78. Mai este şi altă judecată în afară de cea de pe urmă sau universală?
Afară de judecata de pe urmă sau universală mai este şi judecata particulară, la care va fi judecat fiecare om după moartea sa.
79. Unde se duce sufletul după judecata particulară? După judecata particulară sufletul se duce în iad sau în cer.
80. Ce este cerul? Cerul este locul de fericire veşnică şi desăvârşită.
81. Care suflete merg în cer? În cer merg sufletele acelor care mor în stare de har sufletele sfinţitor şi sunt curate de toate păcatele şi pedepsele lor.
82. Ce este iadul? Iadul este locul de suferinţă veşnică.
83. Care suflete merg în iad? În iad merg sufletele acelora care mor în stare de păcat de moarte şi a păcatelor lesne iertătoare, care nu le-au mărturisit şi nu şi-au terminat pedeapsa sau nu şi-au făcut canonul pentru ele.
X. DESPRE SFÂNTUL DUH
(Art. VIII al Simbolului)
Şi întru Duhul Sfânt, Domnul de viaţă făcătorul, Care din Tatăl purcede, Acela ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi slăvit, Care a grăit prin prooroci.
84. Cine este Sfântul Duh? Sfântul Duh este a treia persoană a Sfintei Treimi, Dumnezeu adevărat ca şi Fiul.
85. De la cine purcede Sfântul Duh? Sfântul Duh purcede în veci de la Tatăl.
86. Ce haruri ne dă Sfântul Duh? Sfântul Duh ne sfinţeşte şi ne ajută să putem face bine şi să fugim de rău.
87. Când a trimis Dumnezeu Bisericii Sfântul Duh? Dumnezeu a trimis Bisericii Sfântul Duh după 10 zile de la înălţarea la cer a lui Iisus Hristos, când apostolii erau în Ierusalim.
88. Când sărbătorim coborârea Sfântului Duh? Sărbătorim coborârea Sfântului Duh în zi de Rusalii (Cincizecime, Duminica Mare).
XI. DESPRE BISERICĂ
(Art. IX al Simbolului)
Întru Una Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică.
89. Ce este Biserica? Biserica este societatea tuturor credincioşilor de pe pământ, uniţi prin aceeaşi credinţă şi Sfintei Taine, organizată în comuni¬tăţi şi condusă ierarhic de către episcopi şi preoţi.
90. Cine a întemeiat Biserica? Iisus Hristos a întemeiat Biserica.
91. Cine este capul Bisericii? Capul Bisericii este Iisus Hristos, întemeietorul ei (Ef. 1,22; 4,15)
92. Cine sunt urmaşii lui Iisus Hristos pe pământ? Urmaşii lui Iisus Hristos pe pământ sunt apostolii, iar urmaşii apostolilor sunt episcopii.
93. Poate greşi Biserica când ne învaţă în credinţă? Biserica conducătoare, adică episcopii constituiţi în consiliu sau sinod, călăuziţi de Sfântul Duh, nu pot greşi când ne învaţă lucruri ce privesc credinţa şi moravurile.
94. Cum trebuie să fie adevărata Biserică a lui Iisus Hristos? Adevărata Biserică a lui Iisus Hristos trebuie să fie: Una, pentru că Unul este Dumnezeu. Sfântă, pentru că Sfânt este întemeietorul ei. Ortodoxă, adică dreaptă, după hotărârile drepte ale sinoadelor ecumenice. Universală, pentru că ea trebuie să-i aducă la cunoştinţa adevărului pe toţi oamenii, ca tot omul să se mântuiască. Apostolică, să aibă la temelie adevărul, adică aceleaşi adevăruri dogmatice, moravuri şi practici religioase ale aşezământului apostolic din Biserica Primară. Şi protestatară împotriva oricărei abateri de la ortodoxie.
95. Ce înţelegem prin cuvintele simbolului apostolic: „Împărtăşire sfinţilor”? Prin cuvintele „împărtăşire sfinţilor” înţelegem unirea care este între toţi membrii Bisericii, care se află în cer şi pe pământ.
96. Cum suntem uniţi cu sfinţii din cer? Suntem uniţi cu sfinţii din cer prin rugăciunile noastre către dânşii şi prin harurile ce ei ni le dobândesc de la Dumnezeu.
97. Cum suntem uniţi cu sufletele din iad sau locuinţa morţilor? Suntem uniţi cu sufletele celor ce se află în locuinţa morţilor, dar numai cu acelora care au murit în păcate uşoare sau lesne iertătoare şi nu le-au mărturisit sau nu şi-au făcut canonul. Pentru aceştia facem şi fapte bune ca mila Domnului să-i salveze.
98. Cum sunt uniţi între ei credincioşii de pe pământ? Credincioşii de pe pământ sunt uniţi între ei prin aceea că toţi credincioşii iau parte la bunurile duhovniceşti ale Bisericii.
XII. DESPRE IERTAREA PĂCATELOR
(Art. X al Simbolului)
Mărturisesc un botez întru iertarea păcatelor.
99. Când face omul un păcat? Omul face un păcat când calcă cu ştiinţă şi cu voinţă o poruncă a lui Dumnezeu sau a Bisericii.
100. Ce porunci trebuie să păzim? Noi trebuie să păzim toate poruncile lui Dumnezeu şi ale Bisericii.
101. În câte chipuri se poate face un păcat? Un păcat se poate face cu gândul, cu cuvântul şi cu fapta.
102. Sunt toate păcatele deopotrivă de mari? Nu toate păcatele sunt deopotrivă de mari; unele sunt mari, de moarte, iar altele sunt mici sau lesne iertătoare.
103. Păcatul de moarte este un rău mare? Păcatul de moarte este cel mai mare rău, pentru că prin el omul pierde harul sfinţilor şi se face vrednic de pedeapsa veşnică a iadului.
104. Trebuie multe păcate de moarte ca să ne facem vrednici de pedeapsa veşnică a iadului? Ca să ne facem vrednici de pedeapsa veşnică a iadului este de ajuns un singur păcat de moarte.
105. Când face omul un păcat de moarte? Omul face un păcat de moarte când calcă o poruncă mare a lui Dumnezeu sau a Bisericii, cu ştiinţă şi voinţă deplină.
106. Când face omul un păcat lesne iertător? Omul face un păcat lesne iertător când calcă o poruncă a lui Dumnezeu sau a Bisericii în lucru mic sau în lucru mare, dar fără ştiinţă deplină şi voinţă deplină.
107. Pot fi iertate toate păcatele în Biserica lui Iisus Hristos? În Biserica lui Iisus Hristos pot fi iertate toate păcatele prin botez şi pocăinţă.
108. Care păcate se iartă prin botez? Prin botez se iartă păcatul strămoşesc şi toate păcatele făcute înainte de botez.
109. Care păcate se iartă prin pocăinţă? Prin pocăinţă sa iartă toate păcatele făcute după botez.
XIII. DESPRE ÎNVIEREA MORŢILOR ŞI VIAŢĂ VEŞNICĂ
(Art. XI şi XII ale Simbolului)
Aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie. Amin.
110. Ce se va întâmpla la sfârşitul lumii? La sfârşitul lumii vor învia toţi morţii.
111. Ce va urma după sfârşitul lumii? După sfârşitul lumii va urma viaţă fericită în cer – pentru cei buni şi nefericită în iad – pentru cei răi.
112. Pentru ce zicem „Amin” la sfârşitul Simbolului? Noi zicem „Amin”, adică „Aşa să fie”, la sfârşitul Simbolului, pentru a arăta că noi credem cu tărie în toate câte sunt cuprinse în el.
PARTEA A DOUA
DESPRE PORUNCILE LUI DUMNEZEU ŞI ALE BISERICII
I. DESPRE PORUNCILE DE CĂPETENIE
113. Suntem datori a ţine poruncile? Da, suntem datori a ţine poruncile, căci Iisus Hristos a zis:„De voieşte cineva să intre în viaţa veşnică, să păzească poruncile”.
114. Care sunt poruncile de căpetenie ce cuprind în sine pe celelalte?
Poruncile de căpetenie ce cuprind în sine pe celelalte sunt: porunca dragostei către Dumnezeu şi porunca dragostei către aproapele.
115. Spune aceste (două) porunci date de Iisus Hristos: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău şi din tot cugetul tău”. Aceasta este cea mai mare şi cea dintâi poruncă, iar a doua este asemenea acesteia: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi”.
116. Ce este dragostea către Dumnezeu? Dragostea către Dumnezeu este o virtute suprafirească, prin care noi iubim pe Dumnezeu mai presus de orice, fiindcă el este vrednic de dragostea noastră.
117. Ce înseamnă a iubi pe Dumnezeu mai presus de orice? A iubi pe Dumnezeu mai presus de orice înseamnă a iubi şi a preţui pe Dumnezeu astfel încât să fim gata a pierde orice decât să-l mâniem.
118. Cum cunoaştem că-l iubim pe Dumnezeu? Cunoaştem că-l iubim pe Dumnezeu atunci când facem ceea ce-i place lui, anume: când ţinem poruncile lui.
119. Ce este dragostea către aproapele? Dragostea către aproapele este o virtute suprafirească prin care iubim pe aproapele nostru ca pe noi înşine, din dragostea către Dumnezeu.
120. Cine este aproapele nostru? Aproapele nostru este orice om, fără deosebire de religie sau naţiune. Chiar şi vrăjmaşii noştri.
121. Când iubim pe aproapele nostru ca pe noi înşine? Iubim pe aproape nostru ca pe noi înşine când facem aproapelui ceea ce voim să ne facă şi nouă alţii.
122. Pentru ce trebuie să iubim pe aproape nostru? Noi trebuie să iubim pe aproape nostru:
▪ Pentru că ne porunceşte Dumnezeu.
▪ Pentru că Iisus Hristos ne-a învăţat cu pilda şi învăţătura sa.
▪ Pentru că toţi oamenii sunt făcuţi după chipul şi asemănarea Sa şi oamenii sunt fraţi cu Hristos şi fii ai aceluiaşi Părinte ceresc.
II. DESPRE PORUNCILE LUI DUMNEZEU ÎN GENERAL
123. Unde este cuprinsă mai pe larg porunca dragostei către Dumnezeu şi către aproapele? Porunca dragostei către Dumnezeu şi către aproapele este cuprinsă mai pe larg în cele zece porunci ale lui Dumnezeu, numite Decalog.
124. Spune cele zece porunci ale lui Dumnezeu.
III. DESPRE PORUNCA ÎNTÂI A LUI DUMNEZEU
125. Ce ne porunceşte Dumnezeu prin porunca întâi? Prin porunca întâi Dumnezeu ne porunceşte să-i dăm cinste cuvenită numai lui.
126. Care este cinstea cuvenită numai lui Dumnezeu? Cinstea cuvenită numai lui Dumnezeu este închinare sau adorare, prin care îl recunoaştem de cel mai mare stăpân al nostru.
127. În ce chip cinstim pe Dumnezeu? Cinstim pe Dumnezeu mai cu seamă prin credinţă, nădejde şi dragoste.
128. Ce este credinţa în Dumnezeu? Credinţa în Dumnezeu este virtutea suprafirească, prin care ţinem ca adevărate toate câte ni le-a descoperit Dumnezeu şi ne învaţă Sfânta Biserică a lui Hristos.
129. Ce este nădejdea în Dumnezeu? Nădejdea în Dumnezeu este o virtute suprafirească, prin care aşteptăm cu mare încredere toate câte ni le-a făgăduit Dumnezeu pentru vredniciile sau meritele lui Iisus Hristos.
130. Ce este dragostea de Dumnezeu? Dragostea de Dumnezeu este o virtute suprafirească, prin care noi preţuim pe Dumne¬zeu mai presus de orice pe lume, astfel încât mai bine am pierde toate decât să-l mâniem.
131. Cine păcătuieşte împotriva poruncii întâi? Împotriva poruncii întâi păcătuiesc acei care nu au credinţă sau nădejde în Dumnezeu şi acei care nu-L iubesc şi nu I se închină Lui.
132. Cine mai păcătuieşte împotriva poruncii întâi? Împotriva poruncii întâi mai păcătuiesc:
a) acei care cred în superstiţii şi descântece, care caută în cărţi sau în palmă;
b) acei care fac vrăjitorii;
c) acei care necinstesc locuri, persoane sau lucruri sfinţite lui Dumnezeu.
133. Ce ne învaţă Biserica despre cultul sfinţilor? Biserica ne învaţă că este bine şi folositor a cinsti pe sfinţi şi a-i chema în ajutor.
134. Ce deosebire este între cinstea dată lui Dumnezeu şi cinstea dată sfinţilor? Pe Dumnezeu îl cinstim pentru că este stăpânul nostru cel mai mare, iar pe sfinţi pentru că sunt slugile lui Dumnezeu şi prietenii lui.
135. Ce deosebire este între rugăciunile făcute lui Dumnezeu şi rugăciunile făcute sfinţilor? Lui Dumnezeu ne rugăm ca să ne ajute prin atotputernicia sa, iar sfinţilor ne rugăm ca ei să se roage şi să mijlocească pentru noi la Dumnezeu.
136. Pe cine dintre sfinţi trebuie să-i cinstim în chip deosebit? Dintre sfinţi trebuie să cinstim în mod deosebit pe Prea Sfânta şi Preacurata Fecioara Maria, Maica lui Dumnezeu.
IV. DESPRE PORUNCA A DOUA A LUI DUMNEZEU
137. Ce ne opreşte Dumnezeu prin porunca a doua? Prin porunca a doua Dumnezeu ne opreşte a ne închina la dumnezei imaginari, care nici nu sunt dumnezei, de aceea să nu facem chipuri asemenea acelor zeităţi, nici să ne închinăm lor.
V. DESPRE PORUNCA A TREIA A LUI DUMNEZEU
138. Ce ne opreşte Dumnezeu prin porunca a treia? Prin porunca a treia Dumnezeu ne opreş¬te să necinstim numele Domnului (numele Său).
139. Cine necinsteşte numele lui Dumnezeu? Necinstesc numele lui Dumnezeu:
a) acei care numesc în deşert numele lui Dumnezeu;
b) acei care hulesc, adică ocărăsc numele lui Dumnezeu;
c) acei care jură strâmb;
d) acei care nu împlinesc făgăduinţele făcute lui Dumnezeu.
VI. DESPRE PORUNCA A PATRA A LUI DUMNEZEU
140. Ce ne porunceşte Dumnezeu prin porunca a patra? Prin porunca a patra Dumnezeu ne porunceşte să sfinţim ziua Domnului.
141. Care este ziua Domnului? În Testamentul Vechi ziua Domnului este sâmbăta, iar în Testamentul Nou este Duminica.
142. Ce ne porunceşte Biserica să facem ca să sfinţim ziua Domnului? Ca să sfinţim ziua Domnului, Biserica ne porunceşte să ascultăm cu evlavie o Sfântă Liturghie întreagă, oprindu-ne de la muncile obişnuite, dacă nu suntem scutiţi de o pricină mai mare.
143. Prin care alte fapte bune putem sfinţi ziua Domnului? Mai putem sfinţi ziua Domnului ascultând predica şi învăţătura Catehismului, luând parte la celelalte slujbe bisericeşti, mergând la Spovadă şi la Sfânta Împărtăşanie.
VII. DESPRE PORUNCA A CINCEA A LUI DUMNEZEU
144. Ce ne porunceşte Dumnezeu prin porunca a cincea? Prin porunca a cincea Dumnezeu porunceşte ca copiii să cinstească, să iubească şi să asculte pe părinţi, părinţii să iubească pe copiii lor, iar cei sub ordine să cinstească şi să iubească şi să asculte pe mai marii lor şi aceştia să-i iubească pe subalternii lor.
145. Pentru ce copiii trebuie să asculte, să cinstească şi să iubească pe părinţii lor? Copiii trebuie să cinstească, să iubească şi să asculte pe părinţii lor:
1) pentru că aşa porunceşte Dumnezeu;
2) pentru că părinţii ţin locul lui Dumnezeu;
3) din recunoştinţă pentru binefacerile primite de la ei.
146. Care este răsplata copiilor care-şi îndeplinesc îndatoririle faţă de părinţi? Răsplata copiilor care-şi îndeplinesc îndatoririle faţă de părinţi este binecuvântarea lui Dumnezeu în lumea cealaltă.
147. Care copii păcătuiesc împotriva poruncii a cincea? Împotriva poruncii a cincea păcătuiesc copiii:
a) care dispreţuiesc şi batjocoresc pe părinţi sau se ruşinează de ei;
b) care se poartă rău cu dânşii şi-i supără;
c) care nu ascultă de părinţi sau îi ascultă cu neplăcere;
d) care nu se roagă pentru părinţi;
e) care nu-i ajută la nevoie şi la bătrâneţe.
148. Care este pedeapsa copiilor care nu-şi îndeplinesc îndatoririle faţă de părinţi? Pedeapsa copiilor care nu-şi îndeplinesc îndatoririle faţă de părinţi este blestemul lui Dumnezeu pe lumea aceasta şi pedeapsa veşnică pe lumea cealaltă.
149. Pe cine trebuie să mai cinstim afară de părinţi? Afară de părinţi, trebuie să mai cinstim pe tutori, autorităţile bisericeşti şi cele lumeşti.
150. Care sunt îndatoririle părinţilor faţă de copii? Îndatoririle părinţilor faţă de copii sunt: a-i creşte în frica lui Dumnezeu, a-i hrăni, a-i dojeni, a le da pildă bună şi a se ruga lui Dumnezeu pentru dânşii.
VIII. DESPRE PORUNCA A ŞASEA A LUI DUMNEZEU
Prin porunca a şasea, Dumnezeu ne opreşte omorul şi vătămarea trupului nostru şi al aproapelui nostru.
151. În ce chip putem vătăma trupul aproapelui nostru? Putem vătăma trupul aproapelui nostru prin bătaie, rănire şi prin orice rău făcut împotriva vieţii sau sănătăţii lui.
152. Ne opreşte Dumnezeu numai a vătăma trupul aproapelui nostru? Dumnezeu ne mai opreşte şi de la toate câte duc la păcat, precum ura, mânia, cearta, înjurăturile şi altele asemenea.
153. Cine păcătuieşte împotriva trupului şi a vieţii sale? Împotriva trupului şi a vieţii sale păcătuiesc acei:
a) care se sinucid sau se pun în primejdie de moarte fără nici un motiv sau nevoie;
b) care îşi slăbesc sănătatea sau îşi scurtează viaţa prin desfrânări, prin mâncare şi băutură necumpătată şi altele.
154. Ce mai opreşte Dumnezeu prin porunca a şasea? Prin porunca a şasea Dumnezeu ne opreşte să facem vreun rău sau vreo pagubă sufletului aproapelui nostru.
155. În ce chip putem face rău sufletului aproapelui nostru? Putem face rău sufletului aproapelui nostru prin scandal sau sminteală, când, prin vorbe sau fapte, dăm prilej aproapelui să păcătuiască.
IX. DESPRE PORUNCA A ŞAPTEA A LUI DUMNEZEU
156. Ce ne opreşte Dumnezeu prin porunca a şaptea? Prin porunca a şaptea Dumnezeu opreşte:
a) orice privire, vorbă sau faptă necurată, prin care omul îşi stârneşte sau împlineşte o plăcere păcătoasă;
b) orice duce pe om la fapte necurate.
157. Ce duce pe om la fapte necurate? La fapte necurate duce pe om:
a) curiozitatea de a vedea;
b) prieteniile rele;
c) necumpătarea în mâncare şi băutură;
d) citirea cărţilor imorale;
e) lenea;
f) prea mare prietenie cu persoane de alt sex, mai cu seamă întâlnirile ascunse sau în timp de noapte.
158. Este necurăţia un păcat de moarte? Orice păcat de necurăţie, făcut cu ştiinţă şi voinţă, singur sau cu alţii, este totdeauna un păcat de moarte.
159. Ce trebuie să facă acela care se îndoieşte dacă vreo faptă este împotriva curăţiei? Acela care se îndoieşte de vreo faptă că este împotriva curăţiei trebuie să întrebe pe duhovnicul său, iar până atunci să se ferească de dânsa.
160. Ce ne porunceşte Dumnezeu prin porunca a şaptea? Prin porunca a şaptea Dumnezeu ne porunceşte să fim curaţi, în toate vorbele şi faptele noastre.
161. Ce ne opreşte Dumnezeu prin porunca a şaptea? Prin porunca a şaptea Dumnezeu ne opreşte toate gândurile şi poftele necurate.
162. Gândurile şi poftele necurate sunt totdeauna păcate de moarte? Gândurile şi poftele necurate, ce le avem fără de voie, nu sunt păcate de moarte, însă dacă avem de bună voie plăcere la astfel de gânduri şi pofte necurate, atunci facem un păcat mare, adică de moarte.
163. Cum trebuie să ne păzim de gânduri şi pofte necurate? Trebuie să ne păzim de gânduri, pofte şi fapte necurate fugind de orice prilej, dar mai cu seamă de privirile şi vorbele necurate.
164. Ce ne porunceşte Dumnezeu prin porunca a şaptea? Prin porunca a şaptea Dumnezeu ne porunceşte să fim curaţi în toate gândurile şi dorinţele noastre.
X. DESPRE PORUNCA A OPTA ŞI A ZECEA ALE LUI DUMNEZEU
165. Ce ne opreşte Dumnezeu prin porunca a opta? Dumnezeu, prin porunca a opta, ne opreşte furtul, înşelăciunea, camăta şi orice lucru prin care aducem pagubă aproapelui nostru.
166. Cine păcătuieşte prin furt? Prin furt păcătuiesc nu numai hoţii şi tâlharii, dar şi:
a) acei care sfătuiesc sau ajută pe alţii să fure;
b) acei ce cu ştiinţă cumpără lucruri furate;
c) acei care nu înapoiază lucruri furate;
d) acei care nu-şi plătesc datoriile.
167. Ce trebuie să facă cine are un lucru străin sau a făcut cuiva vreo pagubă?
Cine are un lucru străin trebuie să-l dea înapoi, iar cine a făcut o pagubă sau strică¬ciu¬ne, trebuie să o îndrepte, pe cât îi este cu putinţă, altfel nu poate dobândi iertare de la Dumnezeu, nici dezlegarea păcatelor de la duhovnic.
168. Ce ne porunceşte Dumnezeu prin porunca a zecea? Prin porunca a zece Dumnezeu ne porunceşte să nu poftim pe nedrept un bun al aproapelui nostru.
XI. DESPRE PORUNCA A NOUA A LUI DUMNEZEU
169. Ce ne opreşte Dumnezeu prin porunca a noua? Prin porunca a noua Dumnezeu ne o-preş¬te a mărturisi strâmb împotriva aproapelui, adică a spune la judecată împotriva aproapelui ceea ce nu este adevărat.
170. Ce mai opreşte Dumnezeu prin porunca a noua? Prin porunca a noua Dumnezeu mi opreşte:
a) minciuna, ipocrizia sau făţărnicia;
b) vorbirea de rău sau defăimarea;
c) clevetirea sau calomnia.
171. Ce trebuie să facă acela care prin minciună, vorbire de rău sau prin calomnie a pricinuit pagubă aproapelui său? Acela care prin minciună, vorbire de rău sau prin calomnie a pricinuit pagubă aproapelui său, trebuie să îndrepte tot răul pricinuit, pe cât îi este cu putinţă, şi să se împace cu cel căruia i-a greşit, cerându-i iertare, căci altfel nu poate căpăta dezlegarea păcatelor.
XII. DESPRE PORUNCILE BISERICEŞTI ÎN GENERAL
172. Suntem datori a mai ţine şi alte porunci, afară de poruncile lui Dumnezeu? Afară de poruncile lui Dumnezeu mai suntem datori a ţine şi poruncile Bisericii.
173. Cele mai însemnate porunci ale Bisericii sunt în număr de nouă:
a) să ascultăm cu evlavie Sfânta Litur-ghie în fiecare Duminică şi sărbătoare;
b) să ţinem toate posturile de peste an;
c) să cinstim feţele bisericeşti;
d) să ne spovedim şi să ne cuminecăm în fiecare din cele patru posturi mari de peste an ori, dacă în fiecare post nu putem, cel puţin o dată pe an, în postul Paştelui;
e) să ne rugăm pentru cei ce stau în fruntea ţării;
f) să ţinem posturile pe care le-a rânduit episcopul sau mitropolitul locului la vreme de primejdii, de boli sau de necazuri;
g) să nu citim cărţi ereticeşti sau ale sectarilor;
h) să nu înstrăinăm, nici să nu folosim în sco-puri străine lucruri bisericeşti sau averea Bisericii;
i) să nu facem nunţi, ospeţe şi alte petreceri în timpul posturilor.
XIII. DESPRE PORUNCA ÎNTÂI A BISERICII
174. Ce ne porunceşte Biserica prin porunca întâi? Prin porunca întâi Biserica ne porunceşte să sfinţim sărbătorile rânduite de dânsa în cinstea Domnului nostru Iisus Hristos, ale Prea Sfintei Fecioare Maria şi ale sfinţilor. Afară de Duminicile de peste an, sărbătorile ce trebuie să le ţinem sunt:
a) Circumciziunea Domnului nostru Iisus Hristos, la 1 ianuarie;
b) Epifania (Arătarea) Domnului (Boboteaza), la 6 ianuarie;
c) Întâmpinarea Domnului, la 2 februarie;
d) Bunăvestirea, la 25 martie;
e) Intrarea triumfală în Ierusalim, cu o săptămână înainte de Paşti;
f) Învierea Domnului (Paştele);
g) Înălţarea Domnului, la 40 zile după Paşti;
h) Schimbarea la faţă a Domnului Iisus Hristos, la 6 august;
i) Înălţarea Sfintei Cruci, la 14 septembrie;
j) Naşterea Domnului (Crăciunul), la 25 decembrie;
k) Naşterea Maici Prea Sfinte Maria, la 8 septembrie;
l) Adormirea Maicii Domnului, la 15 august;
m) Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, la 21 noiembrie;
n) Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, la 29 iunie, alte sărbători ale sfinţilor mai mari înscrise în calendarul din cursul anului: ierarhi, cuvioşi, mucenici etc.
175. Ce ne mai porunceşte Biserica prin porunca întâi? Prin porunca întâi Biserică ne mai prunceşte să ascultăm o Sfântă Liturghie întreagă în toate zilele de Duminică şi de sărbătoare, aşezată la Biserică.
176. Ce păcat face acela care Duminica sau în zi de sărbătoare nu ascultă Sfânta Liturghie? Acela care în zi de Duminică sau de sărbătoare nu ascultă Sfânta Liturghie sau o parte însemnată din ea, fără a fi scutit de vreo pricină mare, face un păcat de moarte.
XIV. DESPRE PORUNCA A DOUA A BISERICII
177. Ce ne porunceşte Biserica prin porunca a doua? Prin porunca a doua Biserica porunceşte să ţinem posturile de peste an.
178. Care sunt posturile de peste an? 1) Postul Mare, care ţine şapte săptămâni, numit şi Postul Paştelui.
2) Postul Crăciunului, care începe la 15 noiembrie.
3) Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, care începe după Duminica tuturor sfinţilor şi ţine până la 29 iunie.
4) Postul Adormirii Maicii Domnului, care durează de la 1 august până la 15 august.
5) Mai sunt şi posturi din cursul săptămânii – miercurea şi vinerea peste tot anul, precum şi ajunul Bobotezei şi ziua Sfintei cruci, la 15 septembrie.
Posturile se ţin şi ca abstinenţă. De asemenea, şi ajunurile.
179. Ce înseamnă a posti? A posti înseamnă a mânca mâncăruri vegetariene şi cumpătat (a exclude carnea, ouăle şi lactatele).
180. Cine este dator să postească în chipul acesta? În chipul acesta este dator să postească fiecare creştin care a împlinit vârsta de şapte ani, afară de cei bolnavi de orice vârstă şi dacă este scutit de o pricină mai mare.
181. Ce păcat face acela care nu ţine postul sau abstinenţa? Acela care nu ţine postul sau abstinenţa, fără să fie scutit, face un păcat de moarte.
XV. DESPRE PORUNCILE A PATRA, A CINCEA, A ŞASEA ALE BISERICII
182. Ce trebuie să facem pentru a îndeplini porunca a patra a Bisericii?
Pentru a îndeplini porunca a patra a Bisericii trebuie:
a) să facem o spovadă bună în cele patru posturi, mărturisind duhovnicului păcatele noastre;
b) să primim cu evlavie Sfânta Împărtăşanie în postul Paştelui şi celelalte posturi.
183. Ce păcat face acela ce nu se mărturiseşte cel puţin o dată pe an şi nu primeşte Sfânta Împărtăşanie? Acela care nu se mărturiseşte nici o dată pe an şi nu primeşte Sfânta Împărtăşanie în postul Paştelor face un păcat de moarte.
184. Ce trebuie să facem pentru a îndeplini poruncile a treia şi a cincea ale Bisericii? Pentru a îndeplini poruncile a treia şi a cincea ale Bisericii, trebuie să cinstim feţele bisericeşti şi să ne rugăm pentru cei care sunt la conducerea Bisericii şi a ţării.
185. Ce trebuie să facem pentru a îndeplini porunca a opta a Bisericii?
Pentru a îndeplini porunca a opta a Bisericii ni se cere să nu înstrăinăm şi să nu folosim în scopuri străine lucrurile Bisericii sau averea Bisericii, ci, după obiceiul locului, să ajutăm Biserica pentru nevoile ei.
186. Ce ne opreşte porunca a noua a Bisericii? Porunca a noua a Bisericii ne opreşte să nu facem nunţi şi ospeţe sau alte petreceri în timpul celor patru posturi şi încă în Săptămâna luminată, săptămâna Sfintelor Paşti; de la Naşterea Domnului până la Botezul Domnului inclusiv şi în ajunul şi în Duminica Pogorârii Sfântului Duh.
187. Pentru ce este oprită nunta în aceste timpuri? Nunta este oprită în aceste timpuri pentru că jocurile şi alte petreceri vesele se fac, de obicei, cu prilejul nunţilor şi nu se potrivesc cu aceste zile de reculegere şi rugăciune.
PARTEA A TREIA DESPRE SFINTELE TAINE
I. DESPRE HAR SAU GRAŢIE
188. Harul este un dar supranatural, pe care ni-l dă Dumnezeu spre mântuirea noastră pentru meritele lui Iisus Hristos.
189. Ce este harul lucrător? Harul lucrător este un ajutor supranatural, prin care Dumnezeu ne luminează mintea şi ne întăreşte voinţa ca să putem face binele şi să fugim de rău.
190. De câte feluri este harul? Harul este unul ce emană din energia lui Dumnezeu şi ni se dă pentru a lucra îndreptarea şi sfinţirea noastră.
191. Ne este de trebuinţă harul lucrător şi al sfinţilor?
a) Harul ne este trebuincios, pentru că fără el nu putem face nimic vrednic pentru mântuirea noastră veşnică.
b) Harul sfinţilor, supranatural, face din noi, păcătoşii, oameni drepţi, fii ai lui Dumnezeu şi moştenitori ai Împărăţiei Cerului.
192. Prin ce pierde omul harul sfinţilor? Omul pierde harul sfinţilor chiar numai printr-un singur păcat de moarte.
II. DESPRE SFINTELE TAINE ÎN GENERAL
193. Ce este o Sfântă Taină? O Sfântă Taină este un semn văzut, orânduit de Iisus Hristos, prin care dobândim harul nevăzut pentru sfinţirea sufletelor noastre.
194. Câte Taine a orânduit Iisus Hristos în Biserică? Iisus Hristos a orânduit şapte Taine.
195. Care sunt cele şapte Taine? Cele şapte Taine sunt: Botezul, Mirungerea, Euharistia, Pocăinţa, Maslul, Căsătoria şi Preoţia.
196. Cum se împart Sfintele Taine? Sfintele Taine se împart:
a) în Tainele celor vii şi în Tainele celor morţi;
b) în Taine care nu se pot primi decât o dată şi în Taine care se pot primi de mai multe ori.
197. Care sunt Tainele celor vii? Tainele celor vii sunt: Mirul, Euharistia, Maslul, Preoţia, Căsătoria.
198. Pentru ce se numesc ele Tainele celor vii? Tainele acestea se numesc ale celor vii pentru că cel ce le primeşte trebuie să aibă o viaţă suprafirească, adică harul sfinţilor.
199. Care sunt Tainele celor morţi? Tainele celor morţi sunt: Botezul şi Pocăinţa.
200. Pentru ce se numesc ele Tainele celor morţi? Tainele acestea se numesc Tainele celor morţi pentru că cel ce le primeşte sau încă n-are viaţă suprafirească, sau a pierdut-o.
201. Care Taine nu se primesc decât o singură dată? Botezul, Mirul şi Preoţia nu se pot primi decât o singură dată, pentru că ele întipăresc în suflet un semn neşters numit caracter.
III. DESPRE BOTEZ
202. Ce este Botezul? Botezul este cea dintâi şi cea mai trebuincioasă Taină, prin care ni se iartă păcatul strămoşesc şi toate păcatele făcute înainte de Botez şi prin care ne facem creştini.
203. De ce Botezul este cea dintâi Taină? Pentru că înainte de Botez omul nu poate primi nici o altă Taină.
204. Pentru ce Botezul este cea mai trebuincioasă Taină? Botezul este cea mai trebuincioasă Taină pentru că fără Botez nimeni nu se poate mântui.
205. Ce dobândim prin Taina Botezului? Prin Taina Botezului dobândim harul sfinţilor prin care ni se iartă păcatul strămoşesc şi toate celelalte păcate. Botezul ne face fii ai lui Dumnezeu, membri ai Bisericii şi moştenitori ai Împărăţiei Cerurilor.
206. Cine trebuie să boteze? Numai preotul poate să boteze, dar la nevoie poate boteza orice om creştin.
207. Cum se botează la nevoie? La nevoie se botează astfel: acel care botează, toarnă apă pe capul celui ce primeşte botezul şi în acelaşi timp zice: Botează-se robul lui Dumnezeu (cutare) în numele Tatălui, Amin, al Fiului, Amin, şi al Sfântului Duh, Amin.
IV. DESPRE MIR SAU MIRUNGERE
208. Ce este Mirul sau Mirungerea? Mirul sau Mirungerea este o Taină prin care dobândim pe Duhul Sfânt, cu darurile lui, ca să putem mărturisi cu tărie credinţa creştinească.
209. Care sunt darurile Sfântului Duh? Darurile Sfântului Duh sunt şapte:
1) înţelepciunea;
2) înţelegerea;
3) sfatul
4) puterea;
5) cunoştinţa;
6) evlavia;
7) frica de Dumnezeu.
210. Este de trebuinţă pentru mântuire Taina Mirungerii? Taina Mirungerii este de trebuinţă pentru mântuire, pentru că prin aceasta noul botezat devine creştin deplin.
211. Când se săvârşeşte Taina Mirungerii? Taina Mirungerii se săvârşeşte celui nou botezat îndată după Botez, pronunţându-se cuvintele: „Pecetea darului Sfântului Duh”.
V. DESPRE SFÂNTA EUHARISTIE
212. Ce este Sfânta Euharistie? Euharistia este o Taină care cuprinde adevăratul trup şi sânge ale lui Iisus Hristos sub chipul pâinii şi al vinului, pentru hrana sufletului nostru.
213. Când a orânduit Iisus Hristos Sfânta Euharistie? Iisus Hristos a orânduit Sfânta Euharistie la Cina cea de pe urmă, numită Cina cea de Taină, când a luat pâinea, a binecuvântat-o, a frânt-o şi a dat-o apostolilor săi zicând: „Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu… aceasta faceţi, întru amintirea Mea”. După aceea a luat paharul cu vin, l-a binecuvântat şi l-a dat lor zicând: „Beţi dintru acesta toţi, acesta este sângele Meu… aceasta faceţi, întru amintirea Mea”.
214. Ce s-a întâmplat cu pâinea şi cu vinul după ce Iisus Hristos a zis aceste cuvinte? După ce a zis Iisus Hristos aceste cuvinte, pâinea s-a prefăcut în adevăratul Său trup, iar vinul în adevăratul Său sânge.
215. Cui a dat Iisus Hristos puterea de a preface pâinea şi vinul în trupul Său după ce a zis aceste cuvinte? Iisus Hristos a dat puterea aceasta apostolilor când a zis: „Aceasta să faceţi întru amintirea Mea”.
216. La cine a trecut de la apostoli această putere? Această putere a trecut de la apostoli la episcopi şi preoţi.
217. Pentru ce a orânduit Iisus Hristos Sfânta Euharistie? Iisus Hristos a orânduit Sfânta Euharistie:
a) spre a se jertfi pentru noi la Sfânta Liturghie;
b) spre a ni se da în Sfânta Împărtăşanie, ca hrană a sufletelor noastre.
VI. DESPRE JERTFA LITURGHIEI
218. Când se prefac pâinea şi vinul în trupul şi sângele lui Iisus Hristos?
Pâinea şi vinul se prefac în trupul şi sângele lui Iisus Hristos în timpul Sfintei Liturghii.
219. Ce este Sfânta Liturghie? Sfânta Liturghie este jertfa Noului Testament, în care Domnul nostru Iisus Hristos, sub chipul pâinii şi al vinului, se jertfeşte Tatălui său ceresc prin mâinile preotului.
220. Cui i se aduce jertfa Sfintei Liturghii? Jertfa Sfintei Liturghii se aduce numai lui Dumnezeu.
221. Pentru ce scop se aduce lui Dumnezeu jertfa Sfintei Liturghii? Jertfa Sfintei Liturghii se aduce lui Dumnezeu:
a) ca să ne închinăm Lui;
b) ca mulţumire pentru binefacerile Lui;
c) ca să dobândim iertarea păcatelor noastre şi uşurarea suferinţelor celor morţi în păcate şi osândiţi în iad;
d) ca să cerem Harul Lui.
222. Care sunt părţile cele mai însemnate ale Sfintei Liturghii? Părţile cele mai însemnate ale Sfintei Liturghii sunt:
1) Proscomidia;
2) Liturghia propriu-zisă, care, la rândul ei, se împarte în două: Liturghia catehumenilor şi Liturghia credincioşilor, după care se împărtăşesc credincioşii.
VII. DESPRE SFÂNTA ÎMPĂRTĂŞANIE (Cuminecătura)
223. Ce primim în Sfânta Cuminecătură sau Împărtăşanie? În Sfânta Cuminecătură primim adevăra¬tul trup şi sânge ale lui Iisus Hristos împreună cu sufletul şi dumnezeirea lui.
224. Când trebuie să ne împărtăşim? Trebuie să ne împărtăşim în postul Paştelui, iar pentru silitori şi în cele patru posturi şi la praznicele mari. De dorit este a se împărtăşi credinciosul cât mai des, pregătindu-se din vreme pentru aceasta, cu atât mai mult când suntem grav bolnavi.
225. Ce har ne dă Sfânta Împărtăşanie?
a) Sfânta Împărtăşanie ne uneşte cu Iisus Hristos.
b) Slăbeşte patimile şi ne dă putere să facem bine.
c) Ne dă chezăşia învierii şi a fericirii noastre veşnice.
226. Primeşte fiecare om acest har prin Sfânta Împărtăşanie? Numai acela primeşte acest har care se împărtăşeşte cu vrednicie, adică cine nu este vinovat de nici un păcat de moarte.
227. Care se ştie vinovat de vreun păcat de moarte, ce trebuie să facă înainte de a se împărtăşi? Acel care se ştie vinovat de vreun păcat de moarte, înainte de a se împărtăşi trebuie să facă o spovedanie bună.
228. Ce păcat face acela care se împărtăşeşte ştiindu-se vinovat de vreun păcat de moarte? Acela care se împărtăşeşte ştiindu-se vinovat de vreun păcat de moarte, face un păcat mare, numit sacrilegiu, căci primeşte cu ne¬vred¬nicie trupul şi sângele Domnului Iisus Hristos.
229. Ce se mai cere de la noi când mergem la Sfânta Împărtăşanie? Când mergem la Sfânta Împărtăşanie, se mai cere de la noi:
a) Să ne rugăm cu evlavie lui Dumnezeu;
b) Să nu mâncăm, nici să nu bem nimic de la miezul nopţii, până ce ne vom împărtăşi.
230. Ce trebuie să facem după ce ne-am împărtăşit? După ce ne-am împărtăşit, trebuie să ne închinăm cel puţin un sfert de oră, mulţumind lui Dumnezeu pentru marele har primit.
VIII. DESPRE POCĂINŢĂ SAU PENITENŢĂ
231. Ce este pocăinţa sau penitenţa? Pocăinţa sau penitenţa este o Taină, prin care duhovnicul, în numele lui Dumnezeu, iartă păcatele, dacă omul se pocăieşte de ele, se spovedeşte şi este hotărât să nu mai păcătuiască.
232. Când a orânduit Dumnezeu Taina Pocăinţei? Iisus Hristos a orânduit Taina Pocăinţei după învierea sa, când a zis apostolilor: „Luaţi Duh Sfânt, cărora veţi ierta păcatele, vor fi iertate, şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute”.
233. La cine a trecut de la apostoli puterea de a ierta păcatele? Puterea de a ierta păcatele a trecut de la apostoli la episcopi şi preoţi.
234. Pot fi iertate toate păcatele prin Taina Pocăinţei?
Prin Taina Pocăinţei pot fi iertate toate păcatele făcute după Botez, fie ele cât de mari.
235. Ce ne dă Dumnezeu prin Taina Pocăinţei? Prin Taina Pocăinţei Dumnezeu:
a) ne iartă păcatele făcute după Botez;
b) ne iartă pedeapsa veşnică şi cel puţin o parte din pedeapsa vremelnică;
c) ne dă înapoi harul sfinţilor, dacă l-am pierdut printr-un păcat de moarte, sau ni-l sporeşte, dacă nu l-am pierdut;
d) harul se face lucrător, care ne ajută să facem binele şi să fugim de rău, deci să ne îndreptăm.
236. Câte lucruri sunt trebuincioase ca să primim cu vrednicie Taina Pocăinţei? Ca să primim cu vrednicie Taina Pocăinţei sunt de trebuinţă cinci lucruri:
1) cercetarea cugetului;
2) căinţa;
3) dorinţa de îndreptare;
4) spovada sau mărturisirea păcatelor;
5) pocăinţa.
IX. DESPRE CERCETAREA CUGETULUI
237. Cum trebuie să începem cercetarea cugetului? Trebuie să începem cercetarea cugetului chemând în ajutor pe Sfântul Duh.
238. Cum facem cercetarea cugetului? Facem cercetarea cugetului întrebându ne cum şi de câte ori am păcătuit împotriva poruncilor lui Dumnezeu şi ale Bisericii.
239. Trebuie să ne aducem aminte şi de numărul păcatelor? Trebuie să ne aducem aminte şi de numărul fiecărui păcat de moarte.
X. DESPRE CĂINŢĂ ŞI PROPUNERE
240. Ce este căinţa? Căinţa este durerea sufletului şi ura împotriva păcatelor făcute cu propunerea de a nu mai păcătui.
241. Cum trebuie să fie căinţa? Căinţa trebuie să fie lăuntrică, adică să ne căim din toată inima.
242. Trebuie să ne căim de toate păcatele făcute? Trebuie să ne căim cel puţin de păcatele de moarte.
243. De câte feluri este căinţa? Căinţa este de două feluri: desăvârşită şi nedesăvârşită.
244. Cum trebuie să fie căinţa? Căinţa trebuie să fie suprafirească, adică să ne căim că am mâniat pe Dumnezeu şi ne-am făcut vrednici de pedeapsa veşnică a iadului.
245. Când este căinţa desăvârşită? Căinţa este desăvârşită când ne căim de păcatele noastre:
a) pentru că prin ele am mâniat pe Dum¬nezeu de la care avem toate bunurile şi care ne iubeşte mai mult decât cel mai bun părinte;
b) pentru că prin păcatele noastre am mâniat pe Iisus Hristos, care s-a făcut om, a suferit şi a murit pe Cruce pentru noi.
246. Când este căinţa nedesăvârşită? Căinţa este nedesăvârşită când nu ne căim de păcatele noastre, pentru că din ele am pierdut Împărăţia Cerurilor şi ne-am făcut vrednici de pedeapsa veşnică a iadului.
247. Ce dobândim prin căinţa desăvârşită, unită cu dorinţa de a ne spovedi?
Prin căinţa desăvârşită, unită cu dorinţa de a ne spovedi dobândim îndată iertarea păcatelor.
248. Pentru ca spovedania să fie bună trebuie să avem credinţă desăvârşită?
Pentru neştiinţa omului, ca spovedania să fie bună ajunge şi căinţa desăvârşită.
249. În afară de Taina Pocăinţei, când trebuie să deşteptăm în noi căinţa desăvârşită? Afară de Taina Pocăinţei, trebuie să deşteptăm în noi căinţa desăvârşită:
a) când ne aflăm în primejdie de moarte;
b) ori de câte ori am avut nefericirea de am făcut un păcat de moarte şi nu avem prilej de a mărturisi îndată.
250. Ce este propunerea? Propunerea este voinţa tare de a ne îndrepta viaţa şi de a nu mai face păcate de moarte.
251. La ce trebuie să fie hotărât cel care are căinţă şi propunere adevărată? Cel care are căinţă şi propunere adevărată trebuie să fie hotărât a se feri, cel puţin, de toate păcatele de moarte şi de prilejul ce duce la păcatul de moarte.
252. Ce înţelegem prin prilejul de păcat? Prin prilejul de păcat înţelegem o persoană, un loc (cârciuma, casele de toleranţă) sau orice prin care omul poate fi dus cu uşurinţă la păcat de moarte.
253. Putem dobândi iertarea păcatelor fără căinţă şi fără propunere? Fără căinţă şi fără propunere nu putem dobândi iertarea păcatelor.
254. Când trebuie să deşteptăm în noi căinţa? Mergând la spovadă, trebuie să deşteptăm în noi căinţa înainte de a ne spovedi (mărturisi) păcatele sau, cel puţin, înainte de a primi de la preot dezlegarea păcatelor.
255. Spune actul de căinţă! Doamne Dumnezeul meu, mă căiesc din toată inima de toate păcatele mele, şi le urăsc mai mult decât orice lucru, pentru că prin ele am pierdut Harul Tău şi Împărăţia Cerului şi m-am făcut vrednic de pedeapsa veşnică a iadului; dar mai mult mă căiesc, pentru că, păcătuind, te-am mâniat pe tine, Părintele meu, Mântuitorul meu şi Dumnezeul meu, atât de mare şi atât de bun. Pentru aceasta mă hotărăsc cu ajutorul harului Tău să nu mai păcătuiesc şi să fug de orice prilej de păcat. Amin.
XI. DESPRE MĂRTURISIRE SAU SPOVADĂ ŞI POCĂINŢĂ
(mai cu de-amănuntul)
256. Trebuie să spovedim preotului toate păcatele? Da, trebuie să spovedim preotului toate păcatele, cel puţin, de care ne amintim, spunând numărul şi împrejurările în care le-am făcut.
257. Care împrejurări trebuie să spovedim? Trebuie să spovedim acele împrejurări ale păcatelor care schimbă felul lor.
258. Ce trebuie să facem când nu ne aducem bine aminte de numărul păcatelor? Când nu ne aducem bine aminte de numărul păcatelor de moarte, trebuie să spunem numărul precum ni-l amintim, spunând: „am făcut acest păcat cam de atâtea ori pe zi, pe săptămână sau în lună”.
259. Suntem datori să mărturisim şi păcatele uşoare sau lesne iertătoare?
Noi suntem datori să mărturisim şi păcatele uşoare sau lesne iertătoare.
260. Ce păcat face acela care ascunde la spovadă un păcat de moarte? Acela care ascunde la spovadă un păcat de moarte, de care-şi aduce aminte, nu are nici un folos de spovadă şi face un alt păcat de moarte (sacrilegiu).
261. Ce trebuie să facă acela care nu a mărturisit un păcat de moarte?
Acela care nu a mărturisit un păcat de moarte fiindcă l-a uitat, atunci spovada este bună şi este destul dacă îl mărturiseşte la spo¬vada următoare. Dacă nu l-a mărturisit şi-i este ruşine, atunci trebuie să-i spună duhovnicului la câte spovezi nu a mărturisit acel păcat şi să mărturisească din nou toate păcatele de moarte ce el-a spus la acele spovezi rău făcute.
262. Cum se începe spovada? Noi îngenunchem înaintea duhovnicului, facem semnul Sfintei Cruci şi zicem: „Mărturisescu-mă lui Dumnezeu acel atotputernic şi lăudat în Sfânta Treime, Tatăl Fiu şi Sfântul Duh, şi Ţie, Părinte, fiind de faţă şi Sfântul Înger Păzitor, păcatele mele”. După aceea, mărturisind păcatele noastre, la urmă spunem: „Mă căiesc şi mă învinuiesc de păcatele care le-am mărturisit şi de cele care nu-mi aduc aminte şi cer iertare de la Dumnezeu şi de la tine, Părinte, canon de pocăinţă şi dezlegare”.
263. Ce este canonul de pocăinţă? Canonul de pocăinţă este îndeplinirea pocăinţei faţă de duhovnic.
264. Când trebuie să împlinim canonul de pocăinţă? Trebuie să împlinim canonul de pocăinţă în timpul hotărât de duhovnic; dacă el nu hotărăşte timpul, atunci este bine să-l împlinim cât se poate mai degrabă, ca să nu uităm.
XII. HIROTONIA SAU PREOŢIA
265. Ce este hirotonia? Hirotonia (cuvânt grecesc) înseamnă punerea mâinilor Episcopului pe capul celui chemat la vrednicia de preot pentru a fi sfinţit.
266. Câte trepte sau stări ale preoţiei sunt în Biserică? În Biserică sunt trei trepte sau stări:
- diaconia;
- preoţia;
- arhieria.
267. Ce este preoţia? Preoţia este o taină care dă puterea preoţească şi harul de a putea îndeplini cu sfinţenie slujbele religioase.
268. Ce daruri cuprinde puterea preoţească? Puterea preoţească cuprinde darurile:
a) de a predica cuvântul lui Dumnezeu;
b) de a administra Sfintele Taine;
c) de a conduce credincioşii Bisericii.
XIII. DESPRE TAINA CUNUNIEI SAU A CĂSĂTORIEI
269. Ce este căsătoria? Căsătoria este un sacrament, prin care două persoane libere, bărbat şi femeie, se unesc pentru toată viaţa lor şi primesc de la Dumnezeu harul de a îndeplini cu credinţă şi până la moarte îndatoririle lor.
270. Se pot despărţi cei căsătoriţi? Căsătoria este indisolubilă (nu se desface), e monogamă (cu o singură femeie), cu o singură cununie legală.
Recăsătoria este admisă numai la văduvi prin deces (dacă a murit unul dintre soţi).
271. Care sunt îndatoririle celor căsătoriţi? Îndatoririle celor căsătoriţi sunt:
a) să trăiască în unire, dragoste şi credinţă unul faţă de celălalt până la moarte;
b) să crească copiii cu frică de Dumnezeu;
c) să îndure cu răbdare greşelile celuilalt.
272. Cum se numeşte căsătoria între o persoană creştin-ortodoxă şi alta de o altă confesiune, dar botezată? Căsătoria între o persoană creştin-ortodoxă şi alta de o altă confesiune, dar botezată se numeşte căsătorie mixtă.
273. Ce condiţii pune Biserica când învoieşte o căsătorie mixtă? Când învoieşte o căsătorie mixtă, Biserica pune întotdeauna următoarele condiţii, care trebuie să fie făgăduite de viitorii soţi – lucru bun şi de folos, care să se facă în scris. Persoana neortodoxă promite că va permite părţii ortodoxe să-şi îndeplinească toate îndatoririle religioase şi nu va încerca niciodată să o îndepărteze de la credinţa ortodoxă. Partea ortodoxă şi cea de altă confesiune de la început stabilesc dacă să rămână fiecare în credinţa în care a fost botezat sau şi partea neortodoxă acceptă să treacă la credinţa ortodoxă, în care credinţă să-şi boteze şi să-şi educe copiii. Aceste căsătorii mixte să se facă numai înaintea parohului ortodox.
XIV. DESPRE SFÂNTUL MASLU
(ca Taină)
274. Ce este Maslul? Maslul este o Taină, prin care bolnavul, prin ungerea cu untdelemn sfinţit şi prin rugăciunile preotului, dobândeşte Harul lui Dumnezeu pentru vindecarea de boală, iertarea păcatelor şi mântuirea lui.
275. Când trebuie să primim Maslul? Trebuie să primim Maslul când suntem grav bolnavi, dar nu trebuie să aşteptăm până când suntem aproape de moarte şi am pierdut cunoştinţa.
276. Suntem datori să îndemnăm pe bolnavi ca să primească Maslul? Da, suntem datori să îndemnăm pe bolnavi ca să primească Maslul, căci prin aceasta le facem un foarte mare bine sufletesc şi trupesc.
XV. DESPRE ERURGII
277. Ce sunt Erurgiile? Erurgiile sunt nişte ceremonii sau slujbe rânduite de Biserică, prin care se binecuvântează şi sfinţesc lucrurile sau alimentele pentru binele duhovnicesc al credincioşilor. Astfel sunt: apa sfinţită, Pâinea, untdelemnul, vinul sfinţit, binecuvântarea dată de episcop şi preot şi altele.
278. Ce dobândim prin Erurgii? Prin Erurgii dobândim iertarea păcatelor uşoare şi Harul Dumnezeiesc care lucrează neprihănirea şi sfinţirea noastră.
XVI. DESPRE RUGĂCIUNE
(Despre rugăciune în general)
279. Ce este rugăciunea? Rugăciunea este înălţarea minţii noastre către Dumnezeu.
280. Rugăciunea este trebuincioasă pentru toţi? Rugăciunea este trebuincioasă pentru mântuirea tuturor care au ajuns la vârsta perceperii (raţiunii).
281. Cum trebuie să ne rugăm? Trebuie să ne rugăm cu evlavie, cu umilinţă, cu încredere, cu supunere, cu statornicie.
282. Când ne rugăm cu evlavie? Ne rugăm cu evlavie când ne rugăm din inimă şi când alungăm orice alte gânduri străine de rugăciune.
283. Când ne rugăm cu umilinţă? Ne rugăm cu umilinţă când ne recunoaştem nevrednicia şi ne căim de păcatele noastre.
284. Când ne rugăm cu încredere? Ne rugăm cu încredere când avem nădejde că Dumnezeu ne va da toate câte ne sunt de folos.
285. Când ne rugăm cu supunere în voinţa lui Dumnezeu? Ne rugăm cu supunere în voinţa lui Dumnezeu, când lăsăm lui Dumnezeu să ne asculte sau nu, după cum va judeca El că este mai bine pentru mântuirea noastră veşnică.
286. Când ne rugăm cu statornicie? Ne rugăm cu statornicie când nu încetăm a ne ruga, cu toate că Dumnezeu ne ascultă îndată.
287. Când trebuie să ne rugăm? Iisus Hristos ne-a îndemnat să ne rugăm totdeauna şi să nu lenevim, dar trebuie să ne rugăm mai ales la vremea de ispită şi de primejdie.
288. Cum este cu putinţă să ne rugăm totdeauna? Ne rugăm totdeauna, când, prin intenţia bună, înălţăm deseori inima şi gândul nostru către Dumnezeu şi jertfim toate muncile, suferinţele şi bucuriile noastre.
XVII. DESPRE RUGĂCIUNEA DOMNEASCĂ
289. Care este rugăciunea mai însemnată? Rugăciunea mai însemnată este Tatăl Nostru sau Rugăciunea Domnească.
290. Pentru ce Tatăl Nostru se numeşte Rugăciune Domnească? Tatăl Nostru se numeşte Rugăciune Domnească pentru că Domnul nostru Iisus Hristos ne-a învăţat şi ne-a poruncit s-o spunem,
292. Spune Tatăl Nostru! Tatăl Nostru, Carele eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi. Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău. Amin.
292. Câte părţi are Rugăciunea Domnească? Rugăciunea Domnească are o precuvântare şi şapte cereri.
293. Care este precuvântarea? Precuvântarea este „Tatăl Nostru, Carele eşti în ceruri”.
294. Ce ne aminteşte cuvântul „Tată”? Cuvântul „Tată” ne aminteşte că Dumnezeu este Tatăl Nostru cel mai bun şi mai vrednic şi de cinste, decât orice tată pe lume.
295. Ce cerem în cererea întâi „Sfinţească-se numele Tău”? În cererea întâi „Sfinţească-se numele Tău” cerem ca numele lui Dumnezeu să nu fie necinstit niciodată, ci Dumnezeu să fie cunoscut, iubit şi cinstit de toţi.
296. Ce cerem în a doua cerere „Vie împărăţia Ta”? În a doua cerere „Vie împărăţia Ta” cerem ca Împărăţia lui Dumnezeu, adică Biserica, să se răspândească tot mai mult pe pământ şi ca după această viaţă să dobândim Împărăţia Cerului.
297. Ce cerem în a treia cerere „Facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ”? În a treia cerere „Facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ” cerem ca toţi oamenii de pe pământ să îndeplinească cu credinţă şi cu bucurie voia lui Dumnezeu, precum o împlinesc îngerii şi sfinţii în cer.
298. Ce cerem în a patra cerere „Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi”? În a patra cerere „Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi” cerem de la Dumnezeu să ne dea în fiecare zi cele trebuincioase pentru trup şi suflet.
299. Ce cerem în a cincea cerere „Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri”? În a cincea cerere „Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri” cerem ca Dumnezeu să ne ierte păcatele noastre întocmai precum şi noi iertăm pe cei care au greşit împotriva noastră.
300. Ce cerem în a şasea cerere „Şi nu ne duce pe noi în ispită”? În a şasea cerere „Şi nu ne duce pe noi în ispită” cerem ca Dumnezeu să îndepărteze de la noi orice primejdie a păcatului sau să ne dea harul ca să ne împotrivim.
301. Ce cerem în a şaptea cerere „ci ne izbăveşte de cel rău”? În a şaptea cerere „ci ne izbăveşte de cel rău” cerem ca Dumnezeu să ne ferească de orice rău sufletesc şi trupesc, mai cu seamă, de păcat şi de pedeapsa veşnică şi de uneltirea rea a diavolului.
302. Pentru ce adăugăm cuvântul „Amin”? Aşa să fie, pentru a arăta încrederea noastră că vom fi ascultaţi.
XVIII. DESPRE RUGĂCIUNEA SFINTEI FECIOARE MARIA
Rugăciunea cea mai obişnuită în cinstea Fecioarei Maria este:
„Bucură-te cea plină de dar, Marie…”, numită salutare îngerească sau „Bucură-te, Marie!”. Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, bucură-te; Ceea ce eşti plină de dar, Marie, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău, că ai născut pe Mântuitorul sufletelor noastre.
Ce cuprinde cartea de rugăciuni? Cartea de rugăciuni cuprinde cuvintele adăugate de Sfânta Biserică: „Sfântă Marie, Maica lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi, păcătoşii, acum şi în ceasul morţii noastre. Amin”.
Pentru ce adaugă Biserica aceste cuvinte? Biserica adaugă aceste cuvinte pentru ca în toate nevoile, dar, mai cu seamă, în ceasul morţii noastre să avem ajutor şi mângâiere de la Prea Sfânta Fecioară Maria.
XIX. DESPRE PĂCATE
303. Care sunt cele şapte păcate capitale? Cele şapte păcate capitale sunt: 1) mândria; 2) zgârcenia; 3) necurăţia; 4) pizma; 5) lăcomia; 6) mânia; 7) lenea.
304. Pentru ce aceste păcate se numesc capitale? Aceste păcate se numesc capitale pentru că ele sunt izvorul multor păcate.
305. Care sunt păcatele împotriva Duhului Sfânt? Păcatele împotriva Duhului Sfânt sunt:
1) a nesocoti bunătatea lui Dumnezeu cu gândul că Dumnezeu nu ne va pedepsi;
2) a deznădăjdui de mila lui Dumnezeu;
3) a se împotrivi adevărului cunoscut;
4) a pizmui pe aproape nostru pentru harurile care le are;
5) a avea o inimă împietrită faţă de dojanele mântuitoare;
6) a rămâne cu îndărătnicie în nepocăinţă.
306. Pentru ce se numesc aceste păcate împotriva Duhului Sfânt? Aceste păcate se numesc păcate împotriva Duhului Sfânt pentru că ele se împotrivesc într-un chip deosebit Harului lui Dumnezeu şi de aceea îngreunează întoarcerea spre bine.
307. Care sunt păcate strigătoare la cer? Păcate strigătoare la cer sunt:
1) uciderea de bună voie sau sinuciderea;
2) apostazia (lepădarea de credinţă);
3) asuprirea săracilor, a văduvelor şi orfanilor;
4) oprirea nedreaptă a plăţii datorate altora.
308. Pentru ce se numesc aceste păcate strigătoare la cer? Aceste păcate se numesc strigătoare la cer pentru că, prin mărimea lor, cer răzbunare de la Dumnezeu.
309. Care sunt păcate străine? Păcate străine sunt:
1) a sfătui pe altul la păcat;
2) a porunci altuia să păcătuiască;
3) a consimţi la păcatele altuia;
4) a lăuda păcatele altuia;
5) a ajuta pe altul la păcat;
6) a apăra păcatele altuia.
310. Pentru ce se numesc aceste păcate străine? Aceste păcate se numesc străine, fiindcă prin ele noi ne încurcăm sufletul cu păcate care le fac alţii, ca şi cum le-am fi făcut noi înşine.
XX. DESPRE CELE PATRU LUCRĂRI ALE OMULUI
311. Care sunt cele patru lucrări de pe urmă ale omului? Cele patru lucrări de pe urmă ale omului sunt: 1) moartea; 2) judecata; 3) iadul; 4) cerul.
312. Foloseşte să ne gândim deseori la cele patru lucrări de pe urmă? Da, ne foloseşte să ne gândim deseori la cele patru lucrări de pe urmă, căci Sfântul Duh spune: „În toate faptele adu-ţi aminte de cele mai de pe urmă ale tale şi în veci nu vei păcătui”.
XXI. DESPRE FAPTELE DE MILOSTENIE
(de care vom da socoteală la Ziua Judecăţii)
313. Care sunt faptele de milostenie trupească? Faptele de milostenie trupească sunt:
1) a da de mâncare celor flămânzi;
2) a da de băut celor însetaţi;
3) a îmbrăca pe cei goi;
4) a adăposti pe străini;
5) a vizita pe cei bolnavi;
6) a îngropa pe cei morţi.
314. Care sunt faptele de milostenie sufletească? Faptele de milostenie sufletească sunt;
1) a sfătui pe cei ce stau la îndoială;
2) a învăţa pe cei neştiutori;
3) a dojeni pe cei păcătoşi;
4) a mângâia pe cei mâhniţi;
5) a ierta pe cei ce ne-au supărat;
6) a suferi cu răbdare nedreptatea;
7) a ne ruga lui Dumnezeu pentru cei vii şi cei morţi;
8) a ne ruga şi pentru vrăjmaşii noştri.
XXII. DESPRE VIRTUŢI ŞI DESPRE CELE NOUĂ FERICIRI
315. Care sunt virtuţile teologice sau dumnezeieşti? Virtuţile teologice sau dumnezeieşti sunt: credinţa, nădejdea şi dragostea.
316. Pentru ce aceste virtuţi se numesc teologice sau dumnezeieşti? Aceste virtuţi se numesc teologice sau dumnezeieşti pentru că ele privesc pe Dumnezeu.
317. Care sunt cele patru virtuţi cardinale? Cele patru virtuţi cardinale sunt:
1) înţelepciunea; 2) dreptatea; 3) cumpătarea; 4) tăria sau bărbăţia.
Aceste patru virtuţi se numesc cardinale pentru că ele sunt la temelia celorlalte virtuţi.
318. Care virtuţi se împotrivesc celor şapte păcate capitale? Celor şapte păcate capitale se împotrivesc cele şapte virtuţi: 1) umilinţa; 2) dărnicia; 3) curăţia; 4) dragostea; 5) cumpătarea; 6) blândeţea; 7) sârguinţa.
319. Cele nouă fericiri:
1) Fericiţi cei săraci cu duhul, că acelora este Împărăţia Cerului.
2) Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia.
3) Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul.
4) Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetoşează de dreptate, că aceia se vor sătura.
5) Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui.
6) Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu.
7) Fericiţi făcătorii de pace că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema.
8) Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a acelora este Împărăţia Cerurilor.
9) Fericiţi veţi fi când vă vor ocărî pe voi şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind pentru mine.
Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri. Mt. V, 3.
BISERICA CREŞTINĂ ÎN PROVIDENŢA DIVINĂ
Omul cunoaşte o singură planetă cu viaţă existentă. Aceasta este planeta din Sistemul solar rezervată fiinţelor vii, materiale, foarte diferite, variate şi minunat întocmite cu organisme vii, limitate ca durată de viaţă, cu mod diferit de nutriţie, conservare şi procreare şi de perpetuare a speciei, care au umplut pământul. La fel şi vegetaţia atât de variată şi minunat întocmită, cu posibilităţi de perpetuare a speciei. La toate Dumnezeu le-a creat condiţii de viaţă prin elementele de bază: pământul, apa, aerul, focul şi lumina. Acesta este regnul animal şi regnul vegetal – fauna şi flora.
După ce Dumnezeu a făcut acest paradis pământesc atât de bogat, a făcut şi pe om; o fiinţă înzestrată cu raţiune, cu mersul biped (adică pe două picioare), cu un creier mai mare ca al celorlalte vieţuitoare. A făcut o fiinţă mai deosebită, care să se bucure ca operă atât de bogată şi variată. Şi l-a făcut pe om cu voinţă, inteligenţă şi afecţiune, după chipul şi asemănarea Sa. Şi a făcut Dumnezeu bărbat şi femeie – coroana creaturii pământeşti. Şi l-a pus stăpân pe pământ, l-a înzestrat cu ştiinţă ca să stăpânească peste toate. Acestuia ce i-a dat însuşiri dumnezeieşti, Dumnezeu l-a pus la încercare să vadă modul lui de a se comporta în faţa a două variante: în ascultare de Dumnezeu, ca să fie ferit de greşeli, sau să fie lăsat în voia lui, de a dispune el de soarta sa. El, prin greşeala neascultării, şi-a ales libertatea. Alegându-şi libertatea, şi-a atras şi consecinţele, care constau în a-şi experimenta viaţa pe propriile puteri. Dar fiind nepriceput, neexperimentat, este supus greşelilor şi păcatelor, căzând din treaptă în treaptă, afundându se în păcate grele.
Dumnezeu, prin Harul Său, a vrut să-l scutească pe om de soarta dramatică prin care avea să treacă; om care a creat o biserică stearpă după modelul celor de jos şi a dus la pieire tot neamul omenesc influenţat de puterea satanei, prin neascultare. Această omenire înstrăinată de Dumnezeu devine o biserică păgână. Dumnezeu, în planul Său, a intervenit să o înnoiască din dragoste pentru creatura Sa. Căci nu putem concepe că Dumnezeu a abandonat lucrarea Sa ca şi cum n-ar avea putere să o ducă la desăvârşire. Însă lucrarea Lui se desăvârşeşte în timp. Şi iată vine şi plinirea vremii; după ce pregătise un popor ales, profetic, cel al Vechiului Testament, se coboară la pământeni ca să desăvârşească opera Sa. Această operă a Sa o înnoieşte prin naşterea din nou, naştere spirituală din apă şi din Duh Sfânt.
Astfel, biserica este păgână, dar prin Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Cel întrupat, devine o Biserică Cerească, smulsă de sub influenţa şistăpânirea lui satan.
Biserica Ortodoxă îşi are bine definită concepţia despre Biserică, dar nu aşa stau lucrurile în Biserica Protestantă şi Neoprotestantă, încât influenţele neoprotestante creează mereu nedumeriri în rândurile credincioşilor ortodocşi necatehizaţi, care mereu îşi pun întrebarea: care dintre biserici sau religii sunt adevărate? Şi le iau pe toate drepte şi bune, după expresia Părintelui Nicolae de la Rohia: „Bughi, Mambo, Rag” (omul simplu nu face distincţie între un adevăr sau altul).
BISERICA SPIRITUALĂ
Plecând de la aspectul confuz ce-l creează confesiunile creştine sectare cu privire la fiinţa Bisericii Spirituale ca Instituţie cerească, dumnezeiască pentru pământeni, nu putem concepe faptul că înţelesul ei adevărat nu l-a descoperit Dumnezeu omenirii, ci să credem că l-a lăsat pe seama omului şi, în special, a omului celui îndoielnic în credinţă şi cu apucături sectare. Da! Definiţia Bisericii Spirituale, întemeiată de Unicul Dascăl, a fost formulată în Sinodul al II-lea Ecumenic de la Constantinopol (381), precum o avem în Simbolul Credinţei: „Is mian aghian catolichin che apostolichin eklesian”.
Da, aşa a fost formulată definiţia ei în forul Colegiului Sinodal, călăuzit de Duhul Sfânt. Da! Că e Una, pentru că Întemeietorul ei este Unul, că e Sfântă, aşa cum Întemeietorul este Sfânt. E Catolică, deci se înţelege universală, pentru că e pentru întreaga omenire de pe întreaga planetă şi că e Sobornicească, pentru că Biserica Creştină se conduce în cele dogmatice şi canonice după Hotărârile celor Şapte Sinoade Ecumenice.
Apoi că e Apostolică, pentru că Biserica lui Hristos Dumnezeu în devenire a angajat oameni dintre oameni, apostoli, cărora le-a dat ca misiune – după ce i-a învăţat şi i-a sfinţit – convertirea popoarelor prin evanghelizare şi botezare, care înseamnă naştere din nou, făcând din ei fi ai Împărăţiei Cereşti.
Protestanţii contestând Sfânta Tradiţie şi lucrarea Sfântului Duh în Biserica Istorică, după raţiunea lor, ei uzând numai de Sfânta Scriptură, cer să li se demonstreze pe temeiurile Sfintei Scripturi mai precis fiinţa Bisericii.
Da! Şi la aceasta li se răspunde: citiţi mult Sfânta Scriptură şi tot nu înţelegeţi, pentru că aţi părăsit lucrarea lui Dumnezeu de mântuire prin Sfintele Taine, în unitatea Duhului Sfânt. Ci vreţi să înţelegeţi lucrurile tainice ale lui Dumnezeu cu propria raţiune şi aceea cuprinsă de mândrie şi întunecată de păcate. Şi totuşi este şi în Sfânta Scriptură imaginea Bisericii pe care nu o recunoaşte. Da! Este. Cum? Şi unde? În capitolul 12, 1-2 din Cartea Apocalipsei. Astfel este imaginea Bisericii: „Femeia învăluită în soare, cu luna sub picioare, iar pe capul ei avea cunună din douăsprezece stele”. Da! Biserica este prezentată ca femeie. Da! Femeia naşte prunci şi-i creşte prin grija de cele materiale şi spirituale. Aşa Biserica naşte fii prin Sfânta Taină a Botezului şi-i creşte prin educaţia religioasă.
Femeia e învăluită în soare. Deci, Biserica e învăluită de soarele Hristos, Lumina Luminii. Hristos este în Biserica Sa prin Cuvântul Sfintei Evanghelii şi prin Harul ce se administrează prin Sfintele Taine. Astfel, Hristos este în Biserică permanent în chip nevăzut, precum a zis: „Iată, Eu cu voi sunt până la sfârşitul veacului” (Mat. 28, 20).
Femeia din imagine e cu luna sub picioare. Luna e luminată de soarele fizic şi are fazele ei în creştere şi descreştere. Aşa fiecare generaţie a omenirii pe planeta noastră convertită la creştinism este luminată de soarele Hristos în Biserică şi numai în Biserică. Iar lucrarea de iluminare şi de sfinţire a fiecărei generaţii în Biserică se face prin apostoli.
Pe capul femeii se află cununa de douăsprezece stele. Acesta este apostolatul în Biserică. Capul Bisericii văzute este apostolatul. Cele douăsprezece stele prezintă pe cei doisprezece apostoli pe care i-a pus Domnul precum le-a poruncit: „Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh” (Mat. 28,19) şi: „Mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia în toată făptura” (Marcu 16,15). Astfel, apostolii au trimitere de la Domnul precum zice: „Precum m-a trimis pe Mine Tatăl şi Eu vă trimit pe voi” (Ioan 20, 21).
Faceţi ucenici din toate neamurile. Fariseii şi cărturarii au stat pe scaunul lui Moise. Iar apostolii stau pe scaune împreună cu Hristos, şi judecă lumea, căci stelele şi luna în imaginea femeii sunt luminate de Soarele Hristos.
Biserica în Sfintele Sinoade Ecumenice a definit lucrarea Harului lui Dumnezeu prin cele şapte Taine. Biserica va fi neclintită până la sfârşitul lumii. Nici porţile iadului nu o vor birui. Învăţătura Bisericii, sub aspect dogmatic, e lămurită definitiv în cele Şapte Sinoade Ecumenice, cum zice profetic Solomon în Pilde: „Înţelepciunea şi-a zidit casă rezemată (întărită) pe şapte stâlpi” (Pilde 9,1). Lămurită de şapte ori ca aurul în topitoare. Biserica are cele şapte daruri ale Sfântului Duh. Biserica a stabilit ca ritual cele şapte laude, precum zice psalmul: „de şapte ori în zi de voi lăuda”.
Biserica lui Hristos aduce o înălţare a firii omeneşti în una din treptele ierarhiei cereşti. Ne uneşte cu cerul. Ne-a chemat la o slujire cerească împreună cu îngerii. Cântăm „Noi, care pe heruvimi tainic închipuim”, „Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare…”, „Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh”, „Sfânt, Sfânt, Sfânt e Domnul Savaot…” etc. Astfel, adunaţi în ceată duhovnicească, lăudăm şi noi, împreună cu îngerii, doxologind pe Dumnezeu. În Biserică prin Sfintele Taine toate se sfinţesc.
Când se alege un loc de Biserică ca locaş de închinare, Episcopul sfinţeşte locul. Când Biserica este gata, Episcopul o sfinţeşte. Episcopul sfinţeşte Sfântul Altar. Sfânta Masă, care e simbol al Sfântului Mormânt al Domnului, e sfinţită de către Episcop. Pe Sfânta Masă, tronul lui Dumnezeu, se află Sfânta Evanghelie – Cuvântul Domnului Iisus – care este tot atât de sfânt ca persoana istorică a lui Hristos. Pe aceasta credincioşii o sărută cu multă evlavie ca pe Hristos, în Duminici, când se scoate în mijlocul Bisericii.
Pe Sfânta Masă avem Sfânta Cruce, pe care s-a jertfit Domnul, fiind plină de Har Dumnezeiesc prin care avem mântuire. Pe Sfânta Masă se mai află Sfânta Împărtăşanie de rezervă, din care se împărtăşesc credincioşii în caz de moarte grabnică. De Sfânta Masă nu are voie să se atingă nimeni, decât persoanele sfinţite: preotul şi diaconul, căci este tronul lui Dumnezeu.
Preotul se îmbracă în veşminte care sunt sfinţite şi le îmbracă cu rugăciune. Icoanele sunt sfinţite. Credincioşii care alcătuiesc Ceata duhovnicească sunt sfinţiţi prin Taina Sfântului Botez, prin Taina Sfântului Mir; prin rugăciune se sfinţeşte viaţa noastră, căci ni se iartă păcatele mici, iar prin Taina Sfintei Spovedanii ni se iartă păcatele mari. Prin Sfânta Împărtăşanie ne unim cu Hristos, care sfinţeşte viaţa noastră. Prin Taina Cununiei se sfinţeşte legătura dintre bărbat şi femeie. Prin Taina Preoţiei se sfinţesc slujitorii Bisericii care administrează Sfintele Taine în scopul sfinţirii masei credincioşilor, prin Harul Sfântului Duh, care sfinţeşte toate. Iar prin Taina Sfântului Maslu se aduce tămăduire bolilor sufleteşti şi trupeşti, celor ce aleargă cu credinţă şi evlavie către Doctorul sufletelor şi trupurilor. Iată câtă sfinţenie este în Sfânta Biserică (lucrare cerească în Biserică).
Lucrarea Harului Dumnezeiesc îl vedem profetic încă din Vechiul Testament la proorocul Elisei, când Neeman Sirianul, bolnav de lepră, deoarece se dusese vestea peste graniţele lui Israel de minunile care se făceau de către acest profet. Elisei Proorocul, la cerinţa lui Neeman de a-l vindeca, n-a făcut altceva decât i-a poruncit: „Mergi şi te scaldă în Iordan şi te afundă de şapte ori şi te vei vindeca”. Neeman pune la îndoială că se va vindeca în apa Iordanului, căci zicea: „Oare sunt mai bune apele lui Israel decât cele din Siria?”. Însă sluga sa îl convinge să asculte de proroc, că doară nu i-a cerut lucru imposibil. În cele din urmă, s-a lăsat convins. A mers la Iordan şi s-a afundat de şapte ori şi s-a vindecat de lepră. IV Reg. 5,14.
Această lucrare simbolică se desăvârşeşte când neamurile păgâne sunt primite în creştinism, curăţate de lepra păcatului prin administrarea celor şapte Taine în Biserica Creştină a noului Israel. Numărul şapte este numărul ce prezintă perfecţiunea revelaţiei divine a Vechiului Testament, care se impune ca înţelepciune a lui Dumnezeu deasupra cunoaşterii şi inteligenţei omului care este cifrată cu cifra şase (6) în păgânism. Deci, lucrarea Harului Dumnezeiesc se administrează în Biserică prin cele şapte Taine şi nu numai prin Botez, la care au rămas protestanţii şi neoprotestanţii.
Astfel, Harul lui Dumnezeu sfinţeşte viaţa noastră administrat de către apostoli şi urmaşii lor, care sunt stele pe firmamentul spiritual al Bisericii, lucrând la însănătoşirea şi sfinţirea vieţii, cum zice Sfântul Apostol Pavel: „… prin Har suntem mântuiţi”.
Noi slăvim pe Dumnezeu împreună cu îngerii; cântare îngerească cântăm. De exemplu: „Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi” şi „Sfânt, Sfânt, Sfânt e Domnul Savaot…”. Şi preotul la început de Sfânta Liturghie sfinţitoare se roagă cu cuvintele: „Noi, care pe heruvimi tainic închipuim…”. Astfel încât noi tainic ne unim cu îngerii în slujire şi îngerii cu noi preamărind pe Dumnezeu. O lucrare de mare Taină Dumnezeiască o avem în Taina Sfintei Euharistii, când se săvârşeşte Sfânta Liturghie – Jertfa cea nesângeroasă, Cina Domnului, care nu este altceva decât reconstituirea Jertfei de pe Cruce, după modelul anticipat de la Cina de Taină de către Domnul Iisus.
Când preotul slujeşte Sfânta Liturghie în prezenţa adunării credincioşilor, care alcătuiesc Ceata duhovnicească şi preamăresc pe Dumnezeu ca îngerii în ceruri, păcătoşenia noastră e curăţată prin Har, căci rugăciunile ce le înalţă preotul în adunări în Biserică sunt însoţite de Jertfa lui Hristos ce se realizează prin slujba Sfintei Liturghii, care acoperă o mare de păcate, fiindcă Harul revărsat în urma Jertfei de pe Cruce e de valoare infinită. Iar lucrarea Harului Său, ca efect deosebit, se vădeşte cu putere când preotul iese cu Sfintele Daruri şi reia rugăciunea de la popor, cu toate pomenirile de nume ce le-au dat credincioşii spre pomenire la Sfânta Liturghie. Acestea se duc în Sfântul Altar pe Sfânta Masă, care este simbol al Mormântului Domnului, unde au loc sfinţirea şi prefacerea în Trupul şi Sângele Domnului prin rugăciunile preotului.
Preotul Cel Mare, Domnul Iisus, care este, totodată, Jertfă şi Jertfitor, le înalţă la Altarul Cel Ceresc, la Părintele milei şi al îndurărilor, care primeşte rugăciunile noastre şi ne iartă mulţime de păcate. Astfel, Sfânta Biserică Ortodoxă e Împărăţia lui Dumnezeu pe pământ. Sfântă e Biserica Ortodoxă, pentru că e lucrare a Sfântului Duh prin cele şapte Taine. Sfântă şi dreaptă e învăţătura ei, că de veacuri a fost călăuzită de Duhul Sfânt şi a umblat în unitatea Duhului, învăţătură definită în cele Şapte Sinoade Ecumenice: „Înţelepciu¬nea şi-a zidit casă rezemată pe cei şapte stâlpi” (Pilde 9,1). Sfântă şi dreaptă este Biserica Ortodoxă. Că a păstrat succesiunea apostolică neîntreruptă, care are trimitere de sus: „Precum m-a trimis pe Mine Tatăl şi Eu vă trimit pe voi” (Ioan 20,21). Sfântă este Biserica Ortodoxă că a păstrat învăţătura dogmatică nealterată, nici n-a adăugat, nici n-a lepădat.
Sfântă şi dreaptă este bogăţia teologiei, înaltă şi adâncă cugetare prin Duhul Sfânt, ce i-a inspirat pe adânc cugetătorii Părinţi umbriţi de Duhul Sfânt, care totdeauna au păstrat consensul Bisericii, având concepţia Bisericii Hristologice şi unitatea în Duhul lui Dumnezeu. Acum, după ce am văzut bogăţia, sfinţenia şi temeinicia învăţăturii sfinte în Biserica Ortodoxă Creştină, ni se dă posibilitatea să facem o comparaţie: cine sunt sectele zilelor noastre, cine este sectantul? Sectantul este unchiul Vasile, Istvan, Ferencz, Johan sau Ivan, care a furat Biblia – Sfânta Scriptură a Bisericii şi cheamă şi în casa sa pe vecinii săi, pe prietenii săi şi zice: „Veniţi, fraţilor, să vă învăţ eu din Sfânta Scriptură. Doar nu este aceeaşi învăţătură care vă învaţă Biserica? Doar n-a spus Domnul «Cercetaţi Scripturile, căci în ele descoperiţi Viaţa»” (Ioan 5,39).
Da. El dintr-o dată se crede apostol şi profet, şi dascăl, dar nu ia aminte la cele ce citeşte în Sfânta Scriptură că: „… nu toţi sunt apostoli…”(II Cor. 11,13-15).
Mai întâi, casa lor nu este sfinţită. Acel predicator nu are pregătirea ca apostol şi învăţător şi nu este sfinţit, adică consacrat de către Biserică, şi nu are trimiterea prin succesiune apostolică. Cum spune Domnul: „Precum m-a trimis pe Mine Tatăl şi Eu vă trimit pe voi” (Ioan 20, 21). El nu ştie să păstreze învăţătura Sfinţilor Evanghelişti în consensul Bisericii şi în unitatea Duhului.
Ei nu sunt călăuziţi de Duhul Sfânt, ci de mintea lor semeaţă şi trufaşă de a o face pe apostolul, nefiind apostol. Totuşi, poate fi şi el un apostol, însă un apostol mincinos: „Pentru că unii ca aceştia sunt apostoli mincinoşi, lucrători vicleni, care iau chip de apostoli ai lui Hristos. Nu este de mirare, deoarece însuşi satana se preface în înger al luminii. Nu este de mirare, dacă şi slujitorii lui iau chip de slujitori ai dreptăţii, al căror sfâr¬şit va fi după faptele lor” (II Cor. 11,13-15).
Da! Nu sunt călăuziţi de Duhul Sfânt. N-o spun de la mine, ca să apăr credinţa Bisericii Ortodoxe, ci argumentul este că Duhul Sfânt inspiră şi pe unul, şi pe altul într-un singur sens, ca să păstreze unitatea: „ca toţi să fie una” (Ioan 17,11), precum suntem şi noi. În Biserica Ortodoxă, istorică, ierarhii, preoţii şi credincioşii nu se contrazic în cele ale credinţei, pentru că sunt călăuziţi de acelaşi Duh. Pe când sectanţii între ei se contrazic, fiindcă e raţiunea lor şi nu e inspiraţia Duhului Sfânt. Baptiştii se contrazic cu Adventiştii şi Penticostaliştii şi toţi – cu Biserica Istorică, Ortodoxă. Acolo e raţiunea lor şi nu cea a Înţelepciunii Dumnezeieşti. Dacă păzesc Legea morală şi pun accentul pe păzirea celor zece porunci ale lui Dumnezeu, bine fac.
Însă vedeţi că au alunecat în raţionalismul excesiv până în adânc, negând ce-i sacru în Sfânta Scriptură şi declarând moarte lui Dumnezeu. Încât ajung în mare prăpastie că legalizează şi păcatele împotriva firii, şi prostituţia, alunecând într-o libertate exagerată care anulează conştiinţa binelui, până la conştiinţa largă, în care nu mai este deosebire între bine şi rău, între sacru şi profan. Vai celui ce zice răului bine sau binişor.
Dar ce credeţi voi, popoare, că nu ne poartă grijă Cel de Sus? N-a înfruntat Biserica vitregii destule, cea din Răsărit şi cea din Apus? Da! Dacă antihristul comunist-ateu, cu o armată invincibilă şi cu o securitate sofisticată, care impunea şi apăra o ideologie materialistă despre lume şi viaţă, a căzut când i s-a împlinit sorocul, aşa vor cădea şi falşii prooroci, la fel şi învăţăturile lor false.
Dacă cineva falsifică banii statului, cât timp îi va folosi? Când vor fi descoperiţi, banii vor fi confiscaţi şi anulaţi, iar autorii – aspru sancţionaţi.
Cei dintâi au căzut sub ameninţarea focului atomic, iar aceştia vor cădea prin sabia Cuvântului lui Dumnezeu, deoarece Hristos Domnul n-a întemeiat o Biserică pe care să o abandoneze şi să o lase la discreţia vulgului. Va cădea şi magia cu toate formele ei: spiritismul, paranormalul, parapsihologia, bioenergia, satanismul… Martorii lui Iehova şi toate aberaţiile sectare, dar Domnul le îngăduie până vor ajunge la apogeu, când le va da o lovitură definitivă. Când va fi o confruntare între Evanghelia cea adevărată şi cea falsificată şi astfel Adevărul va învinge. Deoarece Adevărul Domnului rămâne în veac. Pentru că Domnul Împărăţeşte, Domnul Guvernează, Domnul binecuvântează, dar şi pedepseşte.
Supliment
Împărăţia lui Dumnezeu vine cu putere şi Cetatea cea Mare şi Sfântă se coboară pe pământ, adică se coboară în toate treptele şi compartimentele sociale, culturale, artă, ştiinţă, politică, cu atât mai mult în viaţa morală a Bisericii. Cetatea cea Mare s-a rupt în trei părţi – Bisericile: Ortodoxă, Catolică şi Protestantă.
Biserica Ortodoxă, încă de la apariţia Reformei lui Luther şi a altor reformatori, a dus lupta şi o duce pentru a păstra caracteristica ei.
Bisericile Protestantă şi Neoprotestantă au lepădat Sfintele Taine, lucrarea Sfântului Duh în Biserică, lucrarea Harului Dumnezeiesc, care aduce sfinţire vieţii noastre şi doxologia în care se preamăreşte Dumnezeu şi nu omul. Au lepădat jertfa - Sf. Liturghie.
În Biserica Ortodoxă se teologiseşte prin Duhul Sfânt şi în unitatea lui, iar protestantul de orice natură teologiseşte prin raţiunea sa în libertatea Duhului Său. Lipsind unitatea Duhului Sfânt, ei filozofează pe marginea textului biblic, în libertatea raţiunii lor. Astfel, în şcolile lor teologice au ajuns la desacralizarea Sfintei Scripturi şi au declarat moarte lui Dumnezeu (Şcoala din Tubingen).
Biserica Protestantă e o creangă din aceeaşi tulpină, dar e ramură lacomă care nu face rod, doar frunze. Despre ele scrie: „…şi frunzele sunt spre tămăduirea neamurilor” (Apoc. 22,2). Protestantismul îl coboară pe om la o teologie ştiinţifică, raţionalistă, de aplicare practică în viaţa socială, mai aproape de pământescul plai, până la extremă. Pe când Biserica Ortodoxă îl înalţă pe om prin teologie plină de har în cerescul plai, în sfinţenie şi doxologie împreună cu Îngerii, Heruvimii şi Serafimii. Şi îl înalţă în cugetare adâncă, dumnezeiască, în alipirea de Dumnezeu.
Teologia Protestantă e raţională, iscoditoare, îndreptată către cele pământeşti. Spre deosebire de ea, Teologia Ortodoxă este o teologie a sfinţeniei prin Har de înălţare şi apropiere de sursa raţiunii. Apa cea vie şi a alipirii, şi a apropierii până la vederea lui Dumnezeu. Astfel, fericeşte pe cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu.
„Cine se va sui în muntele Domnului, sau cine va sta în locul cel Sfânt al Lui? Cel curat cu inima, care nu şi-a luat în deşert sufletul său” (Psalm, 23, 3-4). Adică n-a privit cu uşurinţă la grija şi preocuparea de suflet.
(Predică rostită în diferite parohii cu ocazia slujbelor misionare şi a cercurilor pastoral-misionare din Eparhia Huşilor)
vineri, 18 decembrie 2009
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
