RUGĂCIUNEA INIMII PENTRU TOŢI
„Această lucrare a apărut la iniţiativa Părintelui Arhim. MINA DOBZEU, văzută şi aprobată de I.P. ARHIEP. AL IAŞULUI ŞI MITROPOLIT AL MOLDOVEI ŞI BUCOVINEI pentru a fi bună de tipărit la o altă editură din Moldova.
Recomandarea Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, Institutul Cultural Misionar Trinitas, M-rea Golia”. Nr. 1507, data 10 a XII-a 2004.
Editura AXA - 2005
Director - Coriolan CHIRICHEŞ
Consilier editorial - Gellu DORIAN
Tel. / Fax: 0231 585050
ISBN(10): 973-660-245-1
ISBN(13): 978-973-660-245-0
Partea întâi
INTRODUCERE
„Rugaţi-vă neîncetat” (I, Tes: 5, 17)
Cu aceste cuvinte, marele Apostol Pavel îndemna creştinii să aibă permanent lucrarea rugăciunii în viaţa lor.
Cel mai mare dar pe care-l avem de la Dumnezeu este viaţa, care se întreţine şi se însufleţeşte prin puterea rugăciunii. Rugăciunea sinceră, cu inima smerită şi cu dragoste, este în acelaşi timp o mărturisire a credinţei noastre în Domnul, Cel ce înalţă firea umană din adâncul încercărilor şi al tuturor necazurilor. De aceea psalmistul David se ruga: „Dintru adâncuri am strigat către Tine, Doamne… auzi glasul meu” (Psalmul 129, 1).
Scopul realizării acestei cărţi de rugăciune este acela de a familiariza şi motiva pe cei care nu se roagă sau mai puţin se roagă, cu frumuseţea cea nepieritoare a rugăciunii, care rămâne mereu o cale către ceruri şi o scară pe care urcăm asemenea patriarhului Iacov.
Să ieşim seara şi dimineaţa în rugăciune: un moment-două, ne plecăm genunchii şi rostim rugăciuni. Ieşim din problemele lumeşti, ne întâlnim cu Domnul, Îi spunem necazurile, Îi cerem ajutorul, Îi spunem cuvinte de laudă. Ne prosternăm în faţa Sfintelor icoane, cu candela aprinsă. Alături de noi sunt copiii, care, în nevinovăţia lor, se apropie şi prind cuvinte simple în faţa icoanelor Domnului Iisus şi a Maicii Domnului, a unui sfânt ocrotitor al casei, al familiei.
Mergem la Biserică. Este o altă ieşire, aceea dintre preocupările şi grijile cotidiene. Ne întâlnim cu Domnul, Îi aducem rugăciuni de mărire şi cinste, Îi spunem necazurile, Îi cerem mila şi ajutorul, ocrotirea. Ne unim cu El, cu îngerii, în cântări de doxologie, cu mărturisirea păcatelor, împărt㬺irea cu Trupul şi Sângele Domnului, ne unim cu Hristos - sfinţirea vieţii noastre.
Alte ieşiri: în pelerinaj la o Sfântă Mănăstire, la hramul unei biserici, la sfintele icoane făcătoare de minuni ale Maicii Domnului, la o biserică având moaştele unui sfânt, aşa cum sunt şi în zona noastră: Cuvioasa Paraschiva de la Iaşi, Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, Sfântul Pantelimon, Arhiepiscopia Tomis - Constanţa, Sfântul Dimitrie Basarabov - Bucureşti, Patriarhia Română, Sfânta Muceniţă Filofteia, Mănăstirea Curtea de Argeş, Sfântul Iosif de Partoş, de la Mitropolia Timişoara, Sfânta Muceniţă Chiriachi - Mănăstirea „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, Episcopia Huşilor.
Sfânta Muceniţă Chiriachi se face activă în ceea ce văd eu. O văd prezentă, iar în ajunul hramului Sfintei Muceniţe, ea se află în faţa Sfintei Mese, în Sfântul Altar; în momentul semnificativ, sărbătoarea de la 7 iulie; pregătea momentul sărbătoresc. Astfel Sfinţii sunt cu noi.
Nu mai spun de când la Mitropolia Iaşului au adus Capul Sfântului Apostol Andrei, la care am fost şi eu pentru cinstire şi închinare şi prin aceasta am trăit momente înălţătoare, prin cinstirea şi închinarea pe care le-am adus şi eu Sfântului Apostol Andrei.
Moment deosebit este şi acela din 30 noiembrie 2004. Mă preocup cu propagarea rugăciunii isihaste, Rugăciunea inimii pentru toţi şi, la data respectivă, aveam o satisfacţie aparte. Editam cartea Rugăciunea inimii pentru toţi, la un număr de 4.000 de exemplare şi le adusesem. Tocmai de Sf. Andrei apare Sfântul Cuviosul Vasile de la Poiana Mărului, care, în 6 octombrie 2004, fusese trecut în rândul sfinţilor prin canonizare. Pe la ora două după miezul nopţii, după cum am programul meu de rugăciune, a apărut Sfântul Cuvios Vasile, îmbrăcat în uniformă de călugărie şi preoţească, cu camilavcă pe cap şi cu veşminte vişinii - stacojii îmbrăcat, când eu stăteam la rugăciune pe un scăunel, cu rugăciunea inimii. A apărut şi mi-a adresat câteva cuvinte liturgice, aşa cum le auziţi mereu rostindu-se de către preot: „Iară şi iară cu pace Domnului să ne rugăm”. Atât. Şi a dispărut.
Ce am înţeles eu din această vizită pe care mi-a făcut-o Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului, care a fost trecut în rândul Sfinţilor? După canonizare, s-a dovedit activ. Vine în viaţa noastră şi ne dă îndemnul să ne rugăm şi noi cu rugăciunea inimii: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, mântuieşte-mă pe mine, păcătosul”. Aşa s-a rugat el şi ne dă îndemnul ca şi noi, toţi credincioşii de rând, să ne rugăm astfel.
Rugăciunea inimii (isihasmul pentru toţi) este izbăvitoare de toată boala, de toată neputinţa şi de toate necazurile. De ce? Pentru că prin această rugăciune ne curăţim mai degrabă de vina păcatelor şi produce acea despătimire: de ură, de vrajbă, desfrâu, beţii, vorbe deşarte etc., care sunt pricina suferinţei şi a necazurilor, aşa cum spune Domnul: „Iată te-ai făcut sănătos. Ia aminte să nu mai greşeşti ca să nu-ţi fie mai rău”. (Ioan 5, 14)
Rugăciunea aceasta este o necesitate a vremii în care trăim. Lumea actuală trăieşte intens toate crizele, inclusiv criza libertăţii. Omul are frâu liber să se afirme prin forţele proprii în toate domeniile vieţii. A propovăduit raţiunea până la idolatrie. Ştiinţa explică, şcoala şi-a constituit morala ei, Biserica a fost prigonită, ateismul a lovit-o cu sălbăticie.
Se impune în mod special această rugăciune, pentru a contraveni corupţia, atât de gravă, care se manifestă prin bioenergie, parapsihologie, paranormal, practici yoghine, spiritism, hipnotism, satanism, păcate împotriva firii, cultul sexualităţii sub toate formele, legalizarea practicilor homosexuale, prostituţia sub toate formele murdare. Toate acestea – sub egida lui New Age, plagă atât de distrugătoare a sufletului, asemenea ateismului din perioada lui Antihrist, care a pierit sub ameninţarea focului atomic, prin puterea lui Dumnezeu. Iar aceştia vor pieri sub sabia cuvântului lui Dumnezeu, la vremea cuvenită, căci n-au atins apogeul.
Binecuvântăm pe toţi rugătorii şi ne bucurăm împreună de lucrare în taina Sfintei Rugăciuni.
Arhim. Mina Dobzeu,
Duhovnic pururea rugător
Rugăciunea inimii
Rugăciunea lui Iisus în practica isihasmului
Motivaţi de practica falşilor instructori şi practicanţi ai isihasmului (rugăciunii inimii), influenţaţi de religiile orientale (budistă, hinduistă) şi de practicile yoghine, venim cu o prezentare a dreptei învăţături despre isihasm, ce aparţine exclusiv Bisericii Creştine Ortodoxe (Pr. Dr. D. Stăniloae, „Istoria creştinismului”).
Practic şi pe scurt, pentru începători.
Prima condiţie: „Împacă-te cu aproapele tău…” (Mat. 5, 23-25).
Cu privire la loc, este biserica şi camera ta. „Tu, când te rogi, intri în cămara ta şi, închizând uşa, roagă-te Tatălui tău care este în ascuns” (Mat. 6, 6), în linişte totală. În singurătate.
Totodată se înţelege şi interiorizarea în rugăciune, care să-şi găsească trăire în suflet cu sârguinţă, în minte cu înţelegere, şi în inimă cu simţire afectivă; cum zice Domnul:
„Împărăţia lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru” (Lc. 27, 21).
Cum să ne rugăm? Domnul Iisus ne învaţă: „Aşa vă rugaţi: «Tatăl nostru…»”. Apoi, Sf. Apostol Pavel ne spune: „Rugaţi-vă neîncetat” (Tes. 5, 17).
Urmează partea tehnică. Luăm poziţie în genunchi, corect: nici cu fruntea la pământ, nici în şezut, cu mâinile adunate la piept, timp de 10-15 minute. Iar bătrânii şi cei care se ostenesc mai mult de 10-15 minute, pot sta şi pe un scăunel sau pe un scaun. O dată pe zi sau după buna dispoziţie a fiecăruia, începem să rostim Rugăciunea lui Iisus (rugăciunea pustnicului), cu mintea coborând în inimă (deasupra inimii), zisă rar, în ritmul inimii, astfel: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, mântuieşte-mă pe mine, păcătosul”; zisă cu căinţă şi smerenie (căci păcătoşi suntem), concentraţi numai la aceste cuvinte, ce le zicem cu înţelegere şi nu gândim nimic altceva (nici bune, cu atât mai mult la cele rele). În timpul exerciţiului de rugăciune încetează orice fel de mişcare. Nu căutaţi senzaţionalul. Fereşte-te de orice vedenii şi vise care vin de la diavolul. Nu accepta nici o formă de vis, că nu ştii care sunt cele bune şi cele rele.
Efectul: ne cultivăm voinţa, ne dă tărie sufletească, se face simţită lucrarea Harului dumnezeiesc, că ne încinge cu putere de sus.
1. Ne despătimim. Ne izbăvim de vicii: ură, vrajbă, invidie, desfrâu, zgârcenie, clevetire etc.
2. Despătimirea de imaginea păcatelor, care persistă încă în minte şi simţuri, de care încă trebuie să ne curăţim, stăruind în rugăciune.
3. Starea de iluminare, stadiul în care Harul lui Dumnezeu se face simţit cu putere şi rămâne în noi, curăţindu-ne de zgura păcatului, cum zice Sf. Apostol Pavel: „… şi Duhul vine în ajutorul slăbiciunii noastre, căci noi nu ştim să ne rugăm cum trebuie, ci însuşi Duhul se roagă pentru noi cu suspine negrăite” (Rom. 8, 26).
Astfel se realizează acea pace (isihie) în întreagă fiinţa noastră. După exerciţiul de rugăciune zilnică, în cursul zilei, ori de câte ori ne vom aduce aminte, vom zice rugăciunea „Doamne Iisuse”. Iar când ne vom ruga, citind rugăciuni şi psalmi, să ne coborâm cu mintea în inimă, ca şi inima să se roage. Iar Domnul, prin Duhul Său, zice: „Iată, eu stau la uşă şi bat; de-mi va auzi cineva glasul şi va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine” (Apoc. 3, 20; Ioan 14, 23). Astfel, „cel mort cu duhul învie, cel întinat cu ştiinţa se curăţă, cel pierdut se mântuieşte” (Acatistul Sf. Treimi).
Această practică a rugăciunii lui Iisus se recomandă fiecărui creştin, de vrea să-şi mântuiască sufletul său. Nimeni să nu zică: „Nu încep, pentru că eu nu voi putea realiza sută la sută”. Dumnezeu te va primi şi cu şaizeci la sută. Ba chiar şi cu treizeci la sută. Exemplu: Pilda Talanţilor, Pilda Semănătorului, Pilda cu lucrătorii viei.
„Rugăciunea lui Iisus” - spusă pe pulsul inimii
Prin această metodă ne rugăm cu inima, unde se află şi puterea simţitoare a sufletului, cu cuvintele rugăciunii bătând la uşa inimii, mai întâi cu glas, apoi, pe parcurs, o vom putea zice tainic, în gând, accentuat, cu insistenţă, în ritmul inimii.
În această metodă avem mai mulţi timpi.
Rostim rugăciunea rar, în şapte timpi, fiind accentuat fiecare cuvânt (fiecare pas dintre cei şapte): 1. Doamne, 2. Iisuse, 3. Hristoase, 4. Fiul lui Dumnezeu, 5. Miluieşte-mă, 6. Pe mine, 7. Păcătosul!
Nu este vorba de bătăile inimii, ci de bătăile cuvântului la poarta inimii, de trăirea afectivă-n inimă a fiecărui cuvânt al rugăciunii.
În acest fel, bătând pe fiecare timp - cuvânt (cuvinte), deprindem inima să se deschidă; iar după un timp vom simţi şi efectul mai pronunţat când inima se încălzeşte, ca semn al conlucrării raţiunii cu inima. La început, inima nu ne primeşte, pentru că este împietrită; iar dacă vom bate la uşa inimii mereu, ea se deschide, ne primeşte, dă semn, conlucrând şi încălzindu-ne.
Cu timpul, această simţire a rugăciunii o vom avea şi când vom citi alte rugăciuni (cele şapte Laude, Acatiste, Sfânta Liturghie şi canonul de rugăciuni personal), deoarece avem rugăciuni de laudă, de mulţumire şi de cerere, pe care, astfel, le vom realiza de calitate.
Coborându-ne cu mintea în inimă, pentru ca mintea să spună cuvintele rugăciunii cu înţelegere, inima cu simţire duhovnicească, iar voinţa cu sârguinţă, vom realiza calitatea rugăciunii.
De semnalat este şi faptul că rugăciunea alipită de ritmul inimii are continuitate în toate treptele:
1. în faza începătoare - ca antrenament şi deprindere;
2. în realizarea rugăciunilor multiple de calitate (rugăciuni de cerere, de mulţumire sau de laudă);
3. în treapta înaltă - harisma care lucrează în ritmul inimii (ca un ticăit de ceas, şi nu ca un suspin artificial al plămânului). Acest fel de rugăciune este un suspin al inimii mişcat de Duhul Sfânt, care îşi găseşte sălaş într-o inimă curăţită de zgura păcatelor; avem inima curată în care să se poată odihni Harul Dumnezeiesc, după cum spune Sfântul Apostol Pavel că „voi sunteţi temple ale Duhului Sfânt” (1, Cor., 3. 16)
4. Rugăciunea cea mai înaltă, de unire du Dumnezeu, care este fără cuvinte, este alipirea de Dumnezeu cu afecţiunea şi căldura inimii precum copilul alipit la sânul maicii sale se simte odihnit şi fericit, fără să spună cuvinte.
Făcând acest exerciţiu zilnic, vom realiza calitatea rugăciunii numai cu aceste cuvinte simple: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, mântuieşte-mă pe mine, păcătosul!”. Practicând rugăciunea lui Iisus, ne cultivăm voinţa, primim tărie sufletească şi simţim lucrarea Harului Dumnezeiesc, care ne încinge cu putere de sus.
Ce urmărim prin practicarea „Rugăciunii lui Iisus”?
1. Despătimirea, adică izbăvirea de patimi: ură, vrajbă, invidie, nerăbdare, răzbunare, beţie, lăcomie, desfrâu, zgârcenie, clevetire, vorbire în deşert etc.; acesta este primul stadiu.
2. Al doilea stadiu este despătimirea de imaginile păcatelor, care persistă încă în minte şi simţuri, de care trebuie să ne curăţim prin stăruinţă în rugăciune.
. Al treilea stadiu este îndumnezeirea, când Harul lui Dumnezeu rămâne şi lucrează într-o inimă curăţită de zgura păcatelor, după cum spune Sfântul Apostol Pavel: „Sunteţi templul lui Dumnezeu şi Duhul lui Dumnezeu locuieşte-ntru voi!” (1 Cor. 3, 16) şi „harul lui Dumnezeu se roagă împreună cu duhul nostru cu suspine de negrăit” (Romani 8, 26).
În această treaptă a rugăciunii vom avea adevărata smerenie, adevărata umilinţă, adevărata pocăinţă şi adevărata rugăciune, pentru că Harul lui Dumnezeu sălăşluieşte în noi şi ne luminează şi ne înţelepţeşte.
Dar să nu mâhnim Duhul lui Dumnezeu, ca nu cumva să se îndepărteze de la noi şi să rămânem în păcatele noastre. Pentru că duhul cel rău va găsi inimă curată şi împodobită şi se va întoarce în ea cu alte şapte duhuri rele.
Domnul nostru Iisus Hristos ne spune:
„Iar când duhul necurat a ieşit din om, umblă prin locuri fără de apă şi caută odihnă şi nu găseşte, apoi zice Mă voi întoarce în casa mea, din care am ieşit; şi venind, o află golită, măturată şi împodobită. Atunci se duce şi ia cu sine alte şapte duhuri, mai rele decât el; şi ele intră şi locuiesc acolo; şi starea de pe urmă a omului aceluia se face mai rea decât cea dintâi. Aşa va fi şi cu neamul acesta viclean” (Matei 12, 43-45).
Iar Sfântul Apostol Pavel ne zice:
„Fiindcă aceia care s-au luminat o dată şi au gustat darul cel ceresc şi părtaşi s-au făcut Duhului Sfânt şi au gustat cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului ce va să vină şi au căzut, cu neputinţă este ca ei să se înnoiască încă o dată spre pocăinţă, fiindcă ei pe seama lor înşişi Îl răstignesc a doua oară pe Fiul lui Dumnezeu şi-L fac de batjocură” (Evrei 6, 4-6).
Cel care a căzut după ce a primit darul dumnezeiesc poate deveni necredincios, sectar, desfrânat, pervers sexual, iubitor de arginţi…
Să ne ferească Preabunul Dumnezeu de o astfel de cădere.
Aşadar, să luăm aminte, pentru că Domnul Iisus Hristos, nu numai că vine la noi, dar El caută şi bate la uşa inimii noastre, iar noi trebuie să-i deschidem.
„Iată, Eu stau la uşă şi bat; de-Mi va auzi cineva glasul şi va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine” (Apoc. 3, 20); căci Domnul Iisus este „Păstorul cel bun” (Ioan 10, 11).
Să luăm aminte ca să-I deschidem atunci când bate la uşa inimii noastre. Însă, dacă inima noastră este plină de duhuri rele, Mântuitorul Iisus Hristos aşteaptă, pentru că El ştie când este vremea ca să ne mântuiască. Să mai luăm aminte şi să ne ferim de senzaţional: să nu dăm importanţă viselor, şoaptelor satanei şi vedeniilor, chiar dacă ni se par bune.
Un Sfânt părinte a întrebat pe Dumnezeu:
– „Doamne, de unde o să ştim noi dacă unele vedenii, descoperiri şi gânduri sunt de la Dumnezeu sau de la diavoli?”
Iar Dumnezeu i-a răspuns:
– „Cele bune se împlinesc, iar cele rele nu se împlinesc!”
Dar noi, pentru că nu ştim care sunt bune şi care sunt rele, să nu le dăm importanţă. Vrei să fii văzător cu Duhul? Este bun lucru!
Dar pentru început, este mai important să-ţi vezi păcatele tale pentru că nu vei răspunde tu de păcatele altora.
Un duhovnic, dacă este bine pregătit, ştie ce are de spus unui penitent, pentru că este mai înţelept şi mai iscusit. Penitentul trebuie numai să asculte de sfaturile pe care i le dă. Iar noi să fugim de amăgirile diavoleşti.
Rătăciri sau neisprăvire?
De începi să te rogi cu rugăciunea de pocăinţă, simplă: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, mântuieşte-mă pe mine, păcătosul!”, de ce îţi pui problema că vei avea rătăciri? De ce să te rătăceşti? Doar ceri cu pocăinţă lui Dumnezeu cele bune. Şi Domnul te va călăuzi spre cele bune şi de folos.
Am amintit şi altă dată următorul aspect în legătură cu această problemă care-i frământă pe unii: Domnul nostru Iisus Hristos ne spune: „Cine este omul acela dintre voi căruia fiul său îi va cere pâine şi el îi va da piatră?”; sau „de-i va cere peşte, el îi va da şarpe?
Deci dacă voi, răi fiind, ştiţi să daţi daruri bune fiilor voştri, cu atât mai mult Tatăl vostru Cel din ceruri va da cele bune celor care cer de la El!” (Matei 7, 9-11)
Să luăm aminte: că cele pe care le cerem noi, prin această rugăciune de pocăinţă, se realizează în timp, cu contribuţia şi efortul nostru şi ajutaţi de Harul Duhului Sfânt.
Domnul Hristos ne spune că orice realizare se efectuează în timp, mai întâi aruncăm bobul sub brazdă, „pământul rodeşte de la sine: mai întâi un pai, apoi spic, apoi grâu deplin în spic. Iar, când rodul se coace, îndată trimite secera că a sosit secerişul” (Matei 4, 28-29).
Să ne ferim de rătăciri ca să nu râdă dracii de noi.
Prima rătăcire este atunci când nu ne interesează mântuirea noastră; când avem impresia că ne pocăim, dar este o falsă pocăinţă, şi nu cea după dreptate, cum ne învaţă Sfânta Biserică Ortodoxă, „mama noastră duhovnicească” (Galateni 4, 26).
Când începem să ne pocăim şi de-abia am început şi ni se pare că de acum ne-am şi pocăit; sau de-abia am semănat şi vrem de acum să şi culegem roadele. Da, putem constata că eşti încă un neisprăvit!
O altă rătăcire este atunci când încolţeşte în noi mândria fariseului; că de acum nu mai suntem ca şi ceilalţi oameni.
În acest caz, vino la pocăinţa vameşului: „Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosul!”; vino la rugăciunea tâlharului, la rugăciunea desfrânatei, a femeii păgâne (canaaneancă), adică vino la rugăciunea în smerenie. Şi să zici că eşti un neisprăvit!
Să nu umbli după minuni: vedenii, vise, şoaptele duhurilor rele, care vin de la diavol. Insist asupra acestor lucruri: nu umblaţi după senzaţii, stări sufleteşti extraordinare; chiar dacă ai astfel de stări, nu le spune decât la duhovnic. Dumnezeu te va întări ca începător şi prin astfel de bucurii duhovniceşti, dar acestea sunt pentru a ne încuraja, pentru ca apoi să ne obişnuim să continuăm nevoinţa.
Iar când nu mai avem astfel de trăiri duhovniceşti, să nu credem că Dumnezeu ne-a părăsit, dimpotrivă, Dumnezeu vrea să ne întărească mai mult în credinţă, cu statornicie.
Dacă însă, din ignoranţă, te mândreşti şi te arăţi nemulţumitor sau faci aprecieri despre tine, cu nesocotinţă, aceasta se întâmplă pentru că eşti încă un neisprăvit.
Să te conduci după raţiunea sănătoasă: luminată de Duhul Sânt, după învăţătura de credinţă a Bisericii Ortodoxe.
S-avem credinţă tare. Domnul nostru Iisus Hristos ne spune că „dacă vom avea credinţă cât un grăunte de muştar vom putea muta munţii” (Matei 17, 20).
Dar ce credeţi, că trebuie să mutăm munţii? Sau să mergem pe apă ca pe uscat, ori să levităm, cum mint yioghinii că fac?
Nu! Nu acesta este scopul creştinului ortodox, să râvnească după lucruri extraordinare.
Munţii stau bine acolo unde a rânduit Dumnezeu că trebuie să fie şi nu trebuie să-i mutăm.
Noi trebuie să mutăm munţii păcatelor noastre: patimile şi viciile.
În prim stadiu să ne despătimim de zavistie, ură, mânie, duşmănie, necredinţă, beţie, vorbire în deşert, clevetire, desfrâu, perversiuni sexuale, iubire de arginţi, lăcomie a pântecelui etc.
În al doilea stadiu se va produce despătimirea de imaginile şi de simţămintele păcătoase care persistă în simţurile noastre.
Iar în al treilea stadiu se va curăţa inima de zgura păcatelor şi de-abia atunci vom avea adevărata rugăciune, adevărata smerenie şi adevărata evlavie.
Până nu vei ajunge la această lucrare minunată, celelalte sunt păreri de sine amăgitoare şi fariseice. Dacă rămâi mereu în smerenie că eşti păcătos, atunci eşti pe calea cea bună. Şi, mai departe, să te încredinţezi lui Dumnezeu, când te angajezi în această lucrare bună şi mântuitoare de suflet, şi vei avea succes; dar să nu dai înapoi în faţa ispitelor; să nu te înşele bogăţiile şi grijile acestei lumi, nici să te descurajeze lipsurile şi umilirile.
În orice treaptă duhovnicească ne vom afla, să ne smerim în faţa lui Dumnezeu şi a semenilor noştri şi să excludem părerile măreţe despre noi. Numai aşa vom putea scăpa de rătăcirile care pot avea loc. Iar când, cu ajutorul lui Dumnezeu, vei ajunge în treapta îndumnezeirii, să zici: „suntem robi netrebnici, şi nu am împlinit decât ceea ce trebuie să facem” (Luca 10, 17).
Să luăm aminte: să nu mâhnim Harul lui Dumnezeu prin neglijenţă şi să ne părăsească. „Îmbrăcaţi-vă toţi întru smerenie unii faţă de alţii, pentru că Dumnezeu le stă-mpotrivă celor mândri, dar celor smeriţi le dă har” (1 Petru 5, 5; Iacob 4, 6).
În smerenie să faci această pocăinţă prin „Rugăciunea lui Iisus” căci: „Bucurie mare se face în cer pentru un păcătos care se pocăieşte” (Luca 15 - 17).
Popularizarea Rugăciunii lui Iisus
Paisianismul a răspândit din ce în ce mai mult Rugăciunea lui Iisus, aceasta devenind un bun comun al Ortodoxiei moderne. Progresul răspândirii ei, mai ales după căderea şi dispariţia pustiirii comuniste, se impune mai mult ca oricând.
Nimeni nu mai poate trăi singur. Despre căderea unui imperiu se află într-un timp foarte scurt, despre eliberarea unui popor se comunică ştiri urgente până la marginile pământului, într-un timp la fel de scurt. Asemenea lăcustelor, începe o nouă invazie şi la noi, românii, mai ales după 1989; New-Age ară şi seamănă, boabe ale ei încolţesc în medii ignorante şi uşor coruptibile.
Rugăciunea isihastă trebuie să devină cât mai cunoscută în rândurile poporului credincios: „După ce cucerise mănăstirea, ea merge acum să cucerească satul şi oraşul, lumea sufletelor simple şi lumea sufletelor cu psihologie complicată, a intelectualilor” (Nichifor Crainic, Sfinţenia, împlinirea umanului, Editura Trinitas, Iaşi, 1993, p. 156).
Rugăciunea lui Iisus este un strigăt continuu a tot creştinul, în tot momentul: la necaz, la suferinţă şi la disperare. Recomandăm isihasmul pentru toţi, pentru că tot omul are nevoie de mila lui Dumnezeu. Rugăciunea inimii este pentru toţi, pentru că este o rugăciune simplă şi o poate învăţa tot omul, chiar şi cel care nu ştie carte. Rugăciunea inimii este pentru toţi, pentru că nu numai cei credincioşi pot striga, cerând ajutor (precum femeia canaaneancă din Sfânta Evanghelie, care s-a bucurat de mila Domnului Iisus).
Rugăciunea lui Iisus este o rugăciune simplă în comparaţie cu Rugăciunea Domnească. „Tatăl nostru” este o rugăciune complexă şi completă, care cuprinde toate aspectele de laudă („Sfinţească-se numele Tău”, „Că a Ta este împărăţia”); de cerere („Vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta”, „Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi”, „Şi ne iartă nouă greşalele noastre”, „Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel viclean”).
Rugăciunea lui Iisus este o harismă. Un ideal spre care trebuie să tindă cu râvnă tot pământeanul, căci tot pământeanul e chemat la desăvârşire, la sfinţenie: „Fiţi sfinţi căci Eu sunt sfânt”, zice Domnul. Însă această treaptă de rugăciune, numită „Harisma rugăciunii”, este idealul pe care îl realizează silitorii şi nevoitorii pe care Harul lui Dumnezeu îi hărăzeşte. Dar şi aceşti mari trăitori, dobândind harisma rugăciunii, tot de jos au început-o. Aşa că începe-o şi tu. Dar, când începi, să nu spui „ia să încerc”, ci să zici „ia să încep”, şi harul lui Dumnezeu te va ajuta. Luaţi seama la ele. Dacă foloseşti termenul „să încerc”, atunci dintr-odată te simţi neputincios (înfrânt), căci vrăjmaşul omului de la început îţi creează nedumeriri şi descurajare, oboseală şi părerea că nu e pentru tine, ci numai pentru marii asceţi nevoitori. Excludem cu hotărâre termenul „să încerc”. Înţelegeţi că şi Iuda a încercat şi a dat înapoi. Tu să zici: „Ia să încep şi să am continuitate”, ştiind că e un urcuş din treaptă în treaptă. Nu spune niciodată: „Eu nu încep, pentru că nu voi realiza sută a sută; ci voi realiza 30% sau 60%, dar ţinta să fie 100%.” Ai exemplu în pilda Semănătorului sau în cea a Talanţilor.
Rugăciunea lui Iisus pentru toţi o recomandăm ca pe un exerciţiu în vederea rugăciunii de calitate. Facem exerciţiul de rugăciune, rostind rugăciunea, cu mintea coborând în inimă, deasupra inimii, poziţia în genunchi, timp de 10-15 minute. De la început nici mintea, nici inima nu sunt obişnuite să practice rugăciunea isihastă. Însă când îţi faci program pentru 10-15 minute, mintea se deprinde a rosti rugăciunea şi inima împietrită se înmoaie şi devine de carne, primind conlucrarea cu mintea şi cu voinţa sufletului, care e o însuşire ce pune de acord raţiunea cu afecţiunea inimii, şi astfel se realizează calitatea rugăciunii.
După un timp de exerciţiu, vei vedea că te poţi muta cu această practică a rugăciunii de calitate, realizată nu numai cu această rugăciune scurtă, la toată pravila. Mintea se va coborî în inimă şi când vei citi alte rugăciuni din pravila ta. Numai aşa vei realiza ceea ce urmărim prin rugăciunea isihastă pentru toţi – rugăciunea de calitate, în toate rugăciunile.
Rugăciunea aceasta de pocăinţă să se facă, în mănăstire, cu blagoslovenie, căci aşa este rânduiala monahală, în special pentru novici. Monahului, oricare ar fi el, când e tuns în cadru festiv al cinului monahal, i se înmânează metaniile de către duhovnicul sau stareţul care oficiază tunderea în monahism, cu îndemnul de a folosi rugăciunea continuu: „Primeşte sabia Duhului care este Cuvântul lui Dumnezeu”; este o datorie în toată vremea a avea în minte, în inimă, în cuget şi în gură numele Domnului Iisus Hristos şi a zice: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, mântuieşte-mă pe mine, păcătosul!”, aşa că nici monahului nu-i mai trebuie o altă binecuvântare decât un îndemn pentru a începe rugăciunea.
Dar când punem problema isihasmului pentru toţi, blagoslovenia o ai şi tu, mireanule, de a te ruga cu orice fel de rugăciune de când eşti botezat; eşti chemat la pocăinţă şi nu ai voie să te rogi cu orice fel de rugăciune. Nu-ţi trebuie o altă binecuvântare nici când începi să te pocăieşti, rostind această rugăciune. Aşa cum ai binecuvântare de bun creştin, să spui rugăciunea „Tatăl nostru”, care este foarte bogată în conţinut, la fel ai voie şi la rugăciunea „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, mântuieşte-mă pe mine, păcătosul!”. Oricând, deoarece toţi trebuie să ne pocăim.
Rugăciunea isihastă nu este o taină din cele şapte Taine, care se oficiază numai de către preot, ci este o rugăciune de pocăinţă foarte simplă, având ca urmare salvarea sufletului oricărui creştin.
Excludem şi mentalitatea greşită: „Nu încep, nu mă angajez la aceasta, deoarece mi-e frică, voi avea ispite”. Foarte greşit. Unde-ţi este credinţa în Dumnezeu? Oare dracii sunt mai puternici decât Dumnezeu? Tu, în special, strigi către Mântuitorul pentru că vrei să te pocăieşti. Oare nu ai credinţa că Hristos te va auzi şi-ţi va primi pocăinţa ta? Te va lăsa El, oare, pradă dracilor? De ce crezi aşa? nu ştii că Hristos ne-a invitat la ospăţ şi e împreună luptător cu noi?
Foarte important este ca tot creştinul, şi cel care se roagă pentru mai multă pocăinţă, să aibă un duhovnic. Dar ce se întâmplă frecvent? Unii aleargă peste dealuri şi peste văi să găsească un duhovnic mai iscusit. Şi acest lucru îl repetă ori de câte ori cred ei că este nevoie. Până la urmă n-a ascultat nici de cel mare, nici de cel mic. Oricare duhovnic e mare, dacă asculţi de el. altfel e de papură şi nu-ţi aduce nici un folos.
Şi nu uita că: Pâinea vieţii ni se dă ca răsplată a unei vieţi duhovniceşti. Materia şi sufletul trebuie scoase de sub puterea celui rău, prin multă strădanie. Sileşte-ţi mintea să asculte de voia lui Dumnezeu prin scurta rugăciune a inimii.
Notă finală
Răspândind această carte cu practica Rugăciunii inimii în toată ţara, la călugări şi mireni, primesc scrisori şi telefoane de la diferiţi credincioşi şi călugări, care sunt preocupaţi de practica rugăciunii şi mă informează despre rezultate, îmi cer unele lămuriri şi explicaţii despre această practică a rugăciunii.
În acest caz nu descurajez, căci eu, ca cel care arunc sămânţa în ogor, Harul lui Dumnezeu lucrează şi va lucra la răspândirea ei cât mai mult în rândul credincioşilor, pentru progresul în viaţa duhovnicească, pe care o aşteptăm să se realizeze prin Harul şi prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu.
În acest sens putem da multe exemple chiar în rândul credincioşilor familişti, care se bucură de rezultate bune în această practică a rugăciunii inimii – isihasmul pentru toţi.
